Kirk Douglas a fost sincer cu privire la relațiile sale extraconjugale în trecut, iar soția lui de peste 60 de ani spunea că i-a acceptat infidelitatea și a închis de bunăvoie ochii în privința iubitelor sale.Cei doi au trecut prin multe obstacole ca să fie împreună.
El a văzut în ea ceea nu găsise la celelalte, iar ea l-a acceptat cu scăpările lui. Povestea dintre Kirk Douglas și Anne fascinează și astăzi.
Kirk Douglas, mai multe iubiri, dar o singură dragoste
„Kirk nu a încercat niciodată să-și ascundă iubirile de mine”, scria Anne Douglas în “Kirk and Anne: Letters of Love, Laughter and a Lifetime în Hollywood”, carte care dezvăluie scrisorile lor intime. „Am înțeles că este nerealist să mă aștept la fidelitate totală într-o căsătorie”, spunea actrița.
Această atitudine „europeană” față de iubire a creat spațiul pentru ca romantismul lor neconvențional să înflorească. Când s-au cunoscut pentru prima dată, Anne, născută în Germania, se căsătorise cu un belgian, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din motive de siguranță, iar Kirk Douglas, deja divorțat, era „logodit în secret” cu actrița Pier Angeli.
„Această frumusețe era foarte diferită de femeile cu care avusesem relații la Hollywood de când Diana (fosta lui soție) mă părăsise”, scria Kirk Douglas, conform People.
Kirk Douglas și Anne, o poveste fără sfârșit
El și Anne s-au întâlnit la Paris, la începutul anilor 1950, în timp ce el era acolo pentru un film. Când i-a cerut prima dată o întâlnire, ea l-a refuzat.
„Faptul că nu am impresionat-o cu siguranță m-a impresionat”, a scris Kirk odată într-un articol despre mariajul lui de lungă durată. Eram hotărât să o cuceresc”.
„Anne nu era nevrotică ca Gene Tierney, care a insistat întotdeauna să ajung la „întâlnirile” noastre nocturne, cățărându-mă în copacul din fereastra dormitorului ei”, scria Kirk în a carte. „Nu a fost nesăbuită ca moștenitoarea, Irene Wrightsman, pe care am găsit-o în patul nostru cu Sydney Chaplin când am venit acasă de la studio și care era și căsătorită”.
Actorul și-a părăsit logodnica pentru Anne
Deși Kirk Douglas recunoaștea că era îndrăgostit de Anne, i-a luat ceva timp să rupă logodna cu Pier Angeli.
„Când lucrurile deveneau puțin mai încinse între noi, Kirk spunea: „Nu uita, sunt logodit”, mărturisea Anne în timp ce reflecta asupra etapelor incipiente ale relației lor.
Kirk Douglas a rupt în cele din urmă logodna cu Angeli. Actorul și Anne s-au căsătorit în mai 1954, după ce ea l-a amenințat că îl va părăsi. Actorul își amintea că a văzut-o pe Anne în timp ce își făcea bagajele și și-a dat seama că „ar fi pierdut fără ea”. Cei doi au avut doi băieți împreună, Eric și Peter, care s-au alăturat celor din mariajul lui anterior – Joel și Michael Douglas.
Interacțiunea cu foștii iubiți
Deși s-au căsătorit, interacțiunile lor cu foștii iubiți nu s-au încheiat.
„Kirk mi-a dat permisiunea de a include poveștile despre întâlnirile sale în autobiografia sa din 1988, The Ragman’s Son . Sunt convins că această candoare l-a ajutat să facă din carte un bestseller”, scria Anne în noua carte.
Ea dezvăluia, de asemenea, că a rămas prietenă cu un „fost iubit” și l-a vizitat la Paris în timp ce ea solicita să devină cetățean american. Odată, când a ajuns în camera acesutia de la hotel, el era în stare de ebrietate și a implorat-o să nu se întoarcă la Kirk Douglas.
„A fugit la fereastră și a încercat să treacă prin ea, jurând că va sări dacă nu mă răzgândesc. L-am tras și am încercat să plec. Acest bărbat elegant, pe care îl cunoscusem atât de bine, s-a aruncat asupra mea cu o țigară aprinsă. Mă voi asigura că nu te vrea, a mârâit el în timp ce mă ardea cu ea pe față”, scria Anne.
Anne scrie că a cerut un doctor să vină să-și sedeze fostul și să-i trateze fața. După ce ea i-a povestit această poveste soțul ei, acesta a luat-o în brațe. „Promit, Anne, atâta timp cât vom trăi amândoi, vei fi în siguranță”, își amintea Anne că i-a spus Kirk Douglas. Și s-a ținut de cuvânt.