De 13 ani, PRO TV a reușit să creeze o adevărată dependență celor de acasă pentru show-ul Românii au talent. Emisiunea a creat cifre care nu au putut fi egalate, iar acest sezon a început la fel de magic. Cifrele primelor patru ediții au arătat că telespectatorii le sunt la fel de aproape juraților, prezentatorilor și concurenților.
Tocmai când e vorba despre concurenți, sunt unii dintre ei care au reușit să scrie istorie prin aparițiile avute și să fie foarte greu de uitat. Așa este cazul și lui Mihăiță Stan care a apărut în sezonul 12 pentru a-și găsi iubită.
La acel moment, Dragoș Bucur, care se afla la primul sezon ca jurat nu a fost deloc de acord cu ceea ce spune tânărul și cu modul în care vedea femeile, ba chiar i-a spus că speră ca fata lui să nu apară vreodată cu un astfel de bărbat acasă.
Așa că în momentul în care Mihăiță a reapărut în acest an, a fost extrem de interesant de văzut ce discuție va avea cu Dragoș, dar și cu ceilalați de la masa juriului.
Înainte de a urca pe scenă, concurentul a povestit ce succes a avut după prima participare: ”Am dat pe post facebook-ul meu și 3000 – 4000 de fete mi-au scris. Mai mult de jumătate erau fake, doar vreo 50 ok. Am vorbit cu 10 persoane care erau de treabă. Nu m-am văzut cu nici una că erau foarte departe, Maramureș, Satu Mare”.
Extrem de sincer din fire, Mihăiță Stan a explicat și de ce nu s-a văzut cu altele, dar și ce vrea de la sezonul 13: ”Ele caută băieți cu bani, casă, mașini. Acum vin să cuceresc alte femei și că am pregătit ceva nou, o piesă proprie, un roast”.
Dragoș Bucur, către Mihaiță Stan, la Românii au talent: „Un sfat – grijă la comentarii despre fetele din sală, e și fii-mea!”
De cum l-a văzut pe scenă, juratul Românii au talent, Dragoș Bucur a ținut să-l avertizeze: ”Un sfat – grijă la comentarii despre fetele din sală, e și fii-mea”. Asta nu l-a făcut pe concurent să se emoționeze, dimpotrivă. A cântat, i-a roast-uit… și s-a trezit că a luat și 2 de DA! Unul dintre aceștia a fost chiar de la Dragoș, care a fost nevoit să admită: ”E o evoluție”.
Cine știe, poate anul viitor, Mihăiță va reveni și va lua chiar 3 de DA cât să ajungă în următoarea etapă.
Show-ul de pe PRO TV continuă în fiecare vineri, de la 20:30.