Oana, sora Deliei Matache, s-ar fi despărțit de soțul ei, Răzvan Mihuț, potrivit spynews.ro.
Conform informației apărute la sursa menționată mai sus, Răzvan Mihuț nu ar mai locui cu Oana. Răzvan și Oana sunt căsătoriți din 2017 și au împreună doi copii – o fetiță, Jessie (6 ani) și un băiețel, Bogdan (4 ani).
Mai multe imagini cu Oana în compania unui bărbat misterios au fost publicate pe site-ul care a anunțat despărțirea. Cei doi par destul de intimi în poze și între ei are loc chiar și un sărut. Oana și presupusul iubit nou ar fi fost surprinși în timp ce au mers la grădiniță pentru a-i lua pe cei mici, apoi au urcat într-o mașină, după care împreună au plecat la locuința Oanei.
Contactată de jurnaliștii de la Spynews, Oana Matache nu a dorit să dea niciun detaliu despre informație. „Nu am nici un comentariu, nu vreau să vorbesc, aș vrea să nu mai fiu sunată”.
Gina Matache, mama Oanei și a Deliei, a declarat că nu are voie să vorbească în numele fiicei ei.
"Nu pot să vorbesc în numele ei. Pur și simplu nu am voie să vorbesc despre viața ei. Este viata ei, sunt alegerile ei", a declarat Gina Matache, mama Oanei, pentru UNICA.ro .