Pe 20 ianuarie 2023, Emily Burghelea a devenit mamă pentru a doua oară. Vedeta de televiziune, care mai are o fetiță, Amedea, în vârstă de un an și nouă luni, a adus pe lume un băiețel.
La naștere, a participat și soțul ei, Andrei, care a încurajat-o constant. Recent, Emily Burghelea a ținut să împărtășească cu fanii ei din mediul online experiența nașterii.
Vedeta a făcut o postare pe Instagram în care a detaliat cum a decurs acel moment atât de important pentru ea și familia ei. Emily spune că în clipa în care Andrei a intrat în sala de nașteri, ea s-a entuziasmat și s-a bucurat foarte tare. Ea spune că prezența lui acolo a fost extrem de importantă și a ajutat-o enorm să treacă mai repede și cu bine prin procesul nașterii.
“Când l-am văzut pe Andrei că intră în sala de nașteri mi s-a părut că se deschide cerul, simțeam că bebe este aroape, dar nici nu sperăm să vină pe lume așa repede!
Faptul că tatăl copiilor mei, iubirea vieții mele, alesul meu în fața lui Dumnezeu a fost acolo, lângă mine, mi-a dat o putere nebănuită, îl vedeam cât de emoționat este, îi tremura glasul, avea lacrimi în ochi și nu știa la ce să se aștepte, dar ce a urmat l-a împlinit la un nivel ce nu poate fi explicat în cuvinte…” – și-a început Emily Burghelea postarea.
Apoi, a dat detalii legate de clipele în care l-a adus pe lume pe băiețelul lor. Emily Burghelea a spus că soțul ei nu a ajutat-o doar moral, ci și fizic să nască. Practic, vedeta spune că el îi “împingea capul în piept” pentru a-i ușura nașterea.
“Timid la început, a prins curaj pe parcurs, văzându-mă pe mine cât de încrezătoare și relaxată eram!
Momentul expulziei a fost unul extrem de intens, dar și foarte frumos, împingeam cu toți mușchii și cu tot sufletul, mă rugăm la Dumnezeu, iar Andrei împingea și el cu mine!
Îmi împingea capul în piept, în stânga și în dreapta erau moașele care mă ajutau și ele să împing, doamna doctor spunea “Concentrează-te, o să îți ții imediat copilul în brațe, împinge!” iar eu… eu zâmbeam și trăiam din plin fiecare secundă, simțeam până în adâncul sufletului fiecare contracție însă era o durere împlinitoare, o durere care avea să-mi aducă pruncul mult așteptat la piept, iar când Andrei a spus “O să reușești! Tu ești cea mai puternică, iubirea mea!” băiatul nostru s-a născut!” – a adăugat prezentatoarea.
„Timpul s-a oprit în loc!”
După câteva minute, Emily Burghela a putut să-și vadă copilul și să-l țină în brațe. Iar momentul Acela a fost superb și nu se poate compara cu nimic.
“L-am ținut imediat în brațe. A deschis ochișorii și m-a privit, moment în care m-am îndrăgostit iremediabil de puiul meu. O stare de fericire absolută, ceva ce nu se poate compara cu nimic pe lume. Timpul s-a oprit în loc și în acel moment eram doar noi și îngerii, plutind printre nori!
Împărtășesc cu voi una dintre cele mai personale fotografii din viață mea, emoție pură, iubire pură, fericire… Absolută!” – a încheiat vedeta.