Creați după chipul și asemănarea Domnului, îngerii au fost înzestrați cu cele mai înalte daruri și cu spirit nemuritor. Ei sunt primele creaturi din ceruri, slujitorii lui Dumnezeu și mesagerii Lui. Află ce spune Biblia despre îngeri și cum sunt ei înțeleși de marii învățați creștini.
Îngerii sunt creaturi pur spirituale, fără trup, invizibile şi nemuritoare, înzestrate cu o inteligenţă şi voinţă superioară oamenilor. Ei îl contemplă și îl slujesc pe Dumnezeu și sunt mesagerii Lui în misiunea Domnului de a duce la mântuire omenirea.
„Îngerul este o ființă duhovnicească aflată pururea în mișcare, liberă, netrupească, care Îl slujește pe Dumnezeu și care a primit în dar de la firea Lui nemurirea, iar forma și starea acestei existențe numai Ziditorul le cunoaște.”
De asemenea, proorocul David spunea despre îngeri că sunt ”duhuri” care îl slujesc pe Domnul:
„Cel ce face pe Îngerii Săi duhuri și pe slugile Sale pară de foc.”
Din această descriere, ne putem da seama că îngerii sunt ca o lumină arzătoare (pară de foc), ca o flacără dumnezeiască, înzestrată cu puterea de a împlini voința divină fără tăgadă.
Când și cum au fost creați îngerii
Încă de la începuturi, Dumnezeu a creat partea spirituală și pe cea materială a universului. El a creat oștirile de îngeri, după asemănarea Sa, și apoi pământul și apele. Abia după ce a creat îngerii, care sunt nemuritori și într-un număr copleșitor de mare, a creat toate celelalte ființe muritoare, a creat omul, animalele, insectele, păsările și toată natura înconjurătoare.
Cine citește cu atenție Geneza, nu va găsi termenul ”îngeri”, așa cum îl știm azi, dar va descoperi mai multe mențiuni care se referă la oștirea sau trimișii lui Dumnezeu.
”Astfel au fost terminate cerurile și pământul și toată oștirea lor.” (Geneza 2:1)
Se poate interpreta că oștirea este numărul mare de îngeri creați pentru a păzi Împărăția lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în creație, nu este folosit termenul concret de îngeri sau făpturi ale lui Dumnezeu. Dar, în Cartea lui Iov, avem o mențiune care arată că îngerii au fost creați odată cu pământul și înaintea omului.
Atunci DOMNUL a răspuns lui Iov din furtună. El a spus: „… Unde erai când am pus temelia pământului? … în timp ce stelele de dimineață cântau împreună și toți îngerii strigau de bucurie?” (Iov 38: 1-7)
Care este misiunea îngerilor
Îngerii sunt menționați sub diferite forme de 276 de ori în Biblie. Scriptura ne spune că sunt creații ale lui Dumnezeu, ființe făcute din lumină (n.r. energie), fără trup, ca atare nemuritori. Îngerii nu mor, dar nici nu se înmulțesc, pentru că ei nu trăiesc ca bărbații și femeile, deși unii dintre ei au înfățișarea oamenilor. În plus, sunt pasaje în Biblie care arată că îngerii sunt foarte numeroși, atât de numeroși că nu pot fi numărați.
Misiunea îngerilor este aceea de a împlini voința Domnului și de a transmite oamenilor mesajele Domnului în situații cu totul excepționale. Spre exemplu, îngerul Gabriel îi vesteşte Mariei naşterea Fiului lui Dumnezeu; îngerul Rafael îl însoțește pe Tobia şi îl învaţă cum să îl vindece pe tatăl său; arhanghelul Mihail apără numele lui Dumnezeu.
Îngerii sunt mesagerii lui Dumnezeu, ei comunică cu fiinţele umane, iar la rândul lor oamenii pot să comunice cu îngerii, care devin astfel „purtători de cuvânt” ai oamenilor faţă de Dumnezeu.
Ce aflăm din Biblie despre rolul îngerilor
În mod surprinzător, îngerii sunt trimiși foarte rar să le vorbească oamenilor, deși ei sunt o verigă de legătură între voința Domnului și oameni. Domnul a trimis un înger să-l binecuvânteze pe Avraam și să îl împiedice să-și sacrifice fiul, pe Isaac. (Geneza 22:11-18) Un înger i-a apărut lui Moise în mijlocul unei tufe de mărăcini în flăcări pentru a-i transmite un mesaj ce avea să-i schimbe viața. (Exodul 3:1, 2) Când profetul Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, Dumnezeu „și-a trimis îngerul și a închis gura leilor”. (Daniel 6:22)
Îngerii se arată doar dacă sunt trimiși de Dumnezeu și niciodată nu vin dacă sunt chemați de oameni. De asemenea, îngerii transmit mesajul Domnului către oameni, dar niciodată nu se menționează în Biblie că ei au transmis un mesaj de la oameni către Dumnezeu. De asemenea, Cartea Sfântă ne arată clar că îngerii nu trebuie venerați. Credincioșii trebuie să se închine doar lui Dumnezeu, lui Iisus Hristos și Fecioarei Maria și sfinților, dar nu și îngerilor.
”Și am căzut la picioarele lui ca să mă închin lui (n.r. îngerului). Dar el mi-a spus: „Vezi să nu faceți asta! Eu sunt robul vostru și suntem frații voștri care au mărturia lui Isus. Venerați-L pe Dumnezeu ! Căci mărturia lui Isus este duhul profeției” (Apocalipsa 19:10)
Ce daruri au primit îngerii de la Creatorul lor
În Biblie se găsesc câteva pasaje care descriu îngerii: unii sunt strălucitori, alții sunt invizibili, le auzim doar vocea, alții seamănă bine cu oamenii, alții sunt ființe supradimensionate, cu aripi mari de lumină. Dar, dincolo de toate acestea, îngerii au fost dăruiți cu înțelepciune și nemurire și cu o frumusețe stranie.
Îngerii pot discerne între bine și rău, pot judeca faptele oamenilor, pot da un sfat și o povață bună muritorilor și pot aduce înțelegere între oameni. Îngerii, dincolo de misiunea lor de paznici în Împărăția Domnului, au fost dintotdeauna implicați în destinul oamenilor. Ei au urmărit din cer viețile muritorilor, ei au intervenit în unele momente critice și au transmis voia Domnului.
Cum sunt împărțite cetele de îngeri
O serie de scrieri de inspirație religioasă au încercat să împartă îngerii în diverse categorii, în funcție de înfățișarea lor și de misiunea pe care o au în ceruri. Se crede că îngerii se împart în arhangheli, serafimi, heruvimi și paznici sau ”căruțe” (”cărucioare” – un soi de trupe de pază).
După cum se arată în cartea Sfântului Prooroc Iezechiel, cei dintâi patru arhangheli (Mihail, Gavriil, Rafail și Uriil) stau în cele patru colțuri ale tronului dumnezeiesc. Alături de ei stau patru făpturi care au câte șase aripi (Ayyot), patru heruvimi – cei cu ochi mulți, cu patru aripi, patru brațe și patru fețe, precum și patru Roți (Ophannim), un fel de paznici cu ochi mulți.
În Cartea Sfântă, termenii de heruvimi și serafimi se regăsesc foarte rar. Unii îngeri sunt numiți heruvimi în cartea lui Ezechiel, iar alții se numesc serafimi în cartea lui Isaia. Cei din urmă sunt descriși drept ființe foarte înalte, fiecare cu șase aripi, capabile să zboare.
Cuvântul ”înger” și înțelesurile sale vechi
În vechiul testament, îngerii erau denumiți cu termenul ebraic ”malak”, iar în Noul Testament apare uneori termenul grecesc ”anghelos”, ambele cuvinte cu înțelesul de mesager sau purtător de cuvânt. Din limba greacă a fost preluat în latină termenul ”angelus” pe care l-am preluat și în limba română sub forma de ”înger”. În toate aceste limbi, cuvântul înger are aceeași semnificație, de trimis sau mesager al lui Dumnezeu.
Curiozități despre îngeri
Multe povești despre îngeri nu au o bază în scripturile sfinte, ci sunt mai degrabă legende și episoade romanțate, pe care trebuie să le tratăm ca atare. Oamenii sunt fascinați de îngeri din cele mai vechi timpuri, ei apar în diverse scrieri religioase foarte vechi, cu multe secole înainte de apariția creștinismului. Îngerii sunt menționați în vechile scrieri ebraice, în credințele asiatice sau în credința musulmană. Dar iată câteva curiozități despre îngeri, unele dintre ele desprinse din scrierile sfinte.
Îngerii nu au nevoie de hrană, cu toate acestea există unele referiri în Biblie conform cărora îngerii s-ar putea hrani cu mana cerească dulce ca mierea.
O treime dintre îngerii lui Dumnezeu au păcătuit și l-au urmat pe Satan. Ei sunt considerați îngerii căzuți, care au trimiși în lanțuri în iad. Acest lucru a fost posibil deoarece îngerii au fost înzestrați de la bun început de Dumnezeu cu voință proprie și cu putere de decizie.
Îngerii nu cunosc dragostea trupească, nu se căsătoresc și nu pot avea copii. La fel și oamenii care ajung în Împărăția Domnului uită tot ceea ce înseamnă dragostea trupească.
Mulți îngeri arată exact ca oamenii (așa cum au fost îngerii care l-au vizitat pe Avraam sau cei care au ajuns în Gomora). Dar cei mai mulți îngeri sunt înaripați, fie că au câte două aripi, câte patru sau câte șase.
Surprinzător, mulți creștini cred că oamenii foarte buni sau copiii se transformă în îngeri după moarte, dar Biblia nu menționează nicăieri acest lucru.
Îngerii au putere vindecătoare dată de Dumnezeu. În multe scrieri religioase și povești despre viața sfinților, ei vin să vindece oamenii greu încercați de boli.
În vechile credințe ale creștinilor, fiecare om are un înger păzitor. Mai mult decât atât, fiecare lună a anului are un înger păzitor, care se presupune că ne ocrotește și ne îndrumă.
Ianuarie: Gabriel sau îngerul Mesager Februarie: Barchiel sau îngerul Compasiunii Martie: Machidiel sau îngerul Curajului Aprilie: Asmodel sau îngerul Răbdării Mai: Ambriel sau îngerul Cuvintelor Iunie: Muriel sau îngerul Emoțiilor Iulie: Vechiel sau îngerul Afecțiunii August: Hamaliel sau îngerul Rațiunii Septembrie: Uriel sau îngerul Inspirației Octombrie: Barbiel sau îngerul Sincerității Noiembrie: Adnachiel sau îngerul Libertății Decembrie: Anael sau îngerul Dragostei