Eclipsa totală de Soare stârnește și azi emoții, chiar dacă astronomia explică pe înțelesul tuturor acest fenomen. Eclipsa totală de Soare are un farmec misterios și va fi mereu înconjurată de superstiții și credințe mistice.
Mulți dintre noi au avut ocazia să admire eclipsa totală de Soare din data de 11 august 1999 și poate că unii dintre noi mai avem bancnota de 2000 de lei emisă în acel an de Banca Națională. A fost un eveniment astronomic foarte rar pentru țara noastră. Chiar dacă putem observa mai des eclipse parțiale de Soare, elipsele totale sunt mult mai rare pe teritoriul României.
Următoarea eclipsă totală de Soare care va fi vizibilă din România se va produce abia în anul 2081, pe data de 3 septembrie. Așadar, după o viață lungă de om, în 2081, cei mai tineri dintre noi vor putea admira atunci un fenomen ceresc deosebit. Iar în viitorul foarte îndepărtat vor mai fi eclipse totală de Soare vizibile din țara noastră în anii 2135, 2187, 2234 și 2236.
Cu toate acestea, astronomii subliniază că eclipsa totală de Soare va fi un eveniment tot mai rar și că, la un moment dat, peste câteva sute de milioane de ani, va dispărea definitiv.
Ce este eclipsa totală de Soare
Eclipsa de Soare poate fi văzută de pe Pământ în momentul în care Luna ajunge în dreptul Soarelui și îl acoperă total sau parțial. Văzut de pe Pământ, discul Lunii este de obicei mai mare decât cel al Soarelui și, dacă se interpune între privitor și Soare, îi blochează lumina, aruncând o umbră întunecată pe Pământ.
Când discul Lunii acoperă în întregime discul Soarelui, imaginea lui luminoasă este blocată complet și, pentru o anumită zonă de pe Pământ, eclipsa de Soare este totală.
Eclipsele totale de Soare sunt fenomene rare, dar deosebit de importante pentru astronomi, deoarece ele permit executarea unor studii speciale asupra universului.
Fiecare eclipsă totală de Soare are propria sa poziție și se poate vedea doar dintr-o zonă anume de pe glob. Acea regiune este traversată de umbra Lunii ca o bandă întunecată sau ca o bandă de întuneric.
Eclipsele de Soare se produc când este Lună nouă
Când Luna ajunge în faza de Lună nouă, discul ei se interpune între Terra și Soare și intră într-un con de umbră, astfel că nu o mai putem vedea. Luna nouă este opusă Lunii pline, când discul astrului selenar primește lumina Soarelui și este luminat complet.
Dacă Luna ar fi puțin mai aproape de Pământ și ar avea o orbită perfect circulară în jurul Terrei, s-ar produce eclipse totale de Soare la fiecare Lună nouă, adică în fiecare lună calendaristică. Dar Luna are o orbită ușor înclinată, iar umbra ei de obicei ratează Pământul. Astfel că, într-un an, se produc cel mult 2, maximum 5 eclipse de Soare și doar una sau două dintre ele pot fi eclipse totale.
Cele mai multe eclipse de Soare sunt parțiale. Acolo unde se poate vedea eclipsa totală de Soare, ea durează între 4 și 7 minute, conform statisticilor din ultimele decenii. Dar durata eclipsei poate ajunge la două ore, în restul timpului fiind observată o eclipsă parțială de Soare.
De ce vor dispărea eclipsele totale de Soare
Știm deja că eclipsa totală de Soare se petrece când este Lună nouă, dar Luna se îndepărtează în mod constant de Pământ, cu aproximativ 4 cm în fiecare an. Astronomii au calculat că, în 600.000.000 de ani, distanța dintre Pământ și Lună va crește cu 23.500 km, ceea ce ne indică faptul că Luna nu va mai putea acoperi complet discul Soarelui. Văzută de pe Terra, Luna va părea tot mai mică.
Un factor agravant este că Soarele crește încet în mărime, ca urmare a creșterii puterii sale. Acest fapt va împiedica Luna din ce în ce mai mult să provoace o eclipsă totală. Se poate spune că ultima eclipsă totală de Soare pe Pământ se va produce în ceva mai puțin de 600 de milioane de ani.
Eclipsa totală de Soare din anul 2081 – vizibilă din România
Puțini dintre cei care citesc acum acest articol vor apuca să mai vadă această eclipsă. Doar copiii și adolescenții de azi vor reuși să se bucure de fenomen, dar vor avea atunci vârste înaintate.
Banda de întuneric care va traversa țara noastră în timpul eclipsei din 3 septembrie 2081 va trece prin zona de sud-vest, în dreptul localităților Timișoara, Caransebeș. Târgu Jiu, Craiova, Slatina, Caracal, Alexandria, Calafat sau Roșiorii de Vede. În restul țării, ea va fi o eclipsă parțială de Soare.
Spre deosebire de eclipsa anunțată pentru anul 2081, eclipsa fenomen din anul 1999 a avut o bandă mai largă de acoperire pe teritoriul țării noastre, punctul maxim fiind în dreptul localității vâlcene Ocnele Mari. Iar Bucureștiul a fost singura capitală europeană acoperită la acea vreme de umbra Lunii.
Tipuri de eclipse solare
Pasionații de astronomie spun adesea că eclipsele totale de Soare sunt cele mai stranii, din cauza faptului că zonele afectate sunt cuprinse de un întuneric straniu, dar cele mai frumoase eclipse de Soare sunt cele inelare. Acestea arată ca un inel de foc în jurul Soarelui, încununat de un diamant strălucitor, în punctul în care reapare lumina solară.
Eclipsele inelare
Eclipsa inelară apare atunci când Soarele și Luna sunt aliniate exact cu Pământul, iar diametrul aparent al Lunii este doar puțin mai mic decât cel al Soarelui. Din Soare se mai vede doar marginea, în formă de inel strălucitor ce înconjoară Luna întunecată. Eclipsele de Soare inelare sunt evenimente astronomice rare și mai sunt numite și eclipse inele de foc.
Eclipsele hibride
Eclipsa hibridă este o eclipsă intermediară între o eclipsă de Soare totală și una inelară. În unele puncte de pe Terra poate fi văzută ca fiind totală, iar în altele apare ca fiind inelară. Și acesta este un tip de eclipsă rar întâlnit.
Eclipsele parțiale
Eclipsa parțială apare atunci când Soarele și Luna nu sunt aliniate exact și astfel Luna obturează Soarele doar parțial. Acest fenomen poate fi observat de obicei de pe o mare parte a Pământului, în special în exteriorul benzii de totalitate.
În general se produc mai multe eclipse inelare decât totale deoarece, în medie, Luna este situată prea departe de Pământ pentru a masca complet Soarele.
Lista eclipselor de Soare din secolul XXI vizibile din România
În secolul nostru, de pe teritoriul României, vom putea observa 29 eclipse de Soare, dintre care 27 parțiale, una inelară și doar una singură totală, în anul 2081, conform www.astro-info.ro
29 martie 2025: eclipsă parțială
12 august 2026: eclipsă totală/parțială în România
2 august 2027: eclipsă totală/ parțială în România
12 iunie 2029: eclipsă parțială
1 iunie 2030: eclipsă solară inelară/parțială în România
20 martie 2034: eclipsă totală/ parțială în România
21 august 2036: eclipsă parțială
16 ianuarie 2037: eclipsă parțială
5 ianuarie 2038: eclipsă inelară/ parțială în România
2 iulie 2038: eclipsă inelară/ parțială în România
21 iunie 2039: eclipsă inelară/ parțială în România
11 iunie 2048: eclipsă inelară/ parțială în România
14 noiembrie 2050: eclipsă parțială
12 septembrie 2053: eclipsă totală/ parțială în România
5 noiembrie 2059: eclipsă inelară/ parțială în România
30 aprilie 2060: eclipsă totală/ parțială în România
5 februarie 2065: eclipsă parțială
21 aprilie 2069: eclipsă parțială
12 septembrie 2072: eclipsă totală/ parțială în România
27 ianuarie 2074: eclipsă inelară/ parțială în România
13 iulie 2075: eclipsă inelară/ parțială în România
26 noiembrie 2076: eclipsă parțială
1 mai 2079: eclipsă totală/ parțială în România
13 septembrie 2080: eclipsă parțială
3 septembrie 2081: eclipsă totală
27 februarie 2082: eclipsă inelară/ parțială în România
21 aprilie 2088: eclipsă totală/ parțială în România
18 februarie 2091: eclipsă parțială
23 iulie 2093: eclipsă inelară
Eclipsele de Soare, periculoase pentru vedere
De fiecare dată când se produce eclipsa totală de Soare, lumina acestuia dispare și suntem tentați să ne uităm către Soare fără ochelarii speciali de protecție. Mai mult decât atât, unii dintre noi suntem tentați să ne uităm la Soare fără protecție și în cazul eclipselor parțiale, deoarece ni se pare că lumina lui este difuză și nu ne poate afecta.
În realitate, oricât de puțin s-ar vedea din discul solar în timpul unei eclipse, lumina acestuia ne afectează vederea.
Soarele rămâne periculos și în timpul eclipselor. Razele ultraviolete (UVA și UVB) și infraroșii (IR), invizibile, pot provoca traumatisme pe diferite componente ale ochiului:
corneea (ulcerație sau cheratită provocată de razele UV),
cristalinul (apariția mai precoce cu 5 până la 10 ani a cataractei),
corpul vitros (coagulare prin IR)
retina (arsură nedureroasă după 20 – 30 de secunde de observație, putând duce la orbire parțială sau totală).
Eclipsa totală de Soare poate fi observată direct fără protecție numai în timpul fazei de totalitate (când nicio parte a Soarelui nu este vizibilă). De îndată ce reapar razele solare, trebuie să folosești ochelari de protecție sau ochelari pentru sudură cu protecție minimă de 14 ori instrumente echipate cu filtre speciale. Ele pot fi observate și indirect utilizând proiecția imaginii pe un ecran de hârtie.