Sebastian Dobrincu a fost nevoit să părăsească Survivor România 2023, în urma unei accidentări în timpul unei probe.
La finalul ediției de miercuri seară, Sebastian a fost chemat de Daniel Pavel pe covorul roșu. Deși inițial colegii săi din echipa Faimoșilor s-au bucurat, fericirea lor a fost umbrită de apariția tânărului, în cârje.
Sebastian Dobrincu a părăsit Survivor România 2023
În urma accidentării de zilele trecute, Sebastian Dobrincu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Însă se pare că accidentarea sa a fost mult mai gravă, iar tânărul antreprenor are nevoie acum de o intervenție chirurgicală.
„Sebastian, fă te rog un efort și vino aici”, i-a spus Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România.
Sprijinindu-se în cârje, Sebastian s-a apropiat și a ținut un ultim discurs, înainte de a părăsi Republica Dominicană.
„Mă simt frustrat. A fost o experiență care mi-a priit, intram cu drag pe traseu. Se pare că până aici a fost. Se pare că se termină aici momentan. Îl termin cu zâmbetul pe buze, mă bucur de tot ce am trăit aici. Plec din păcate pentru că am nevoie de intervenție chirurgicală”, a afirmat Sebastian Dobrincu.
Antreprenorul a precizat că îi pare foarte rău că este nevoit să părăsească competiția deoarece i-a plăcut foarte mult această experiență.
„Sincer doare mai puțin intervenția medicală decât faptul că trebuie să plec. Voiam să trăiesc la maxim experiența asta, dar din păcate nu s-a putut”, a mai spus Sebastian.
Daniel Pavel a anunțat că, din punct de vedere medical, Sebastian nu mai poate continua această aventură din jungla dominicană.
„Pentru tine, Survivor se oprește aici și acum, în acest loc al Dominicanei”, i-a spus Daniel Pavel lui Sebastian.
„Mă doare sufletul că nu pot să fiu alături de voi și o să vă văd de acasă. Am fost toate zilele astea în spital cu gândul doar la voi. Sunt mândru de voi. Fie ca cel mai bun supraviețuitor să câștige”, le-a transmis antreprenorul colegilor săi din echipa Faimoșilor, înainte de a pleca.
„Un pas greșit în viață poate să schimbe tot. Aveți grijă maximă de voi”, a ținut să precizeze Sebastian Dobrincu.
Accidentarea care a pus capăt participării la Survivor România 2023
Sebastian Dobrincu s-a accidentat, în cursul competiției de luni seară, la scurt timp după ce a intrat pe traseu. Tânărul a căzut de pe o platformă, rănindu-se grav la picior.
Faimosul a fost dus pe brațe de colegul său, Ionuț Iftimoaie, până la ambulanță, după care a fost transportat la spital, unde a rămas câteva zile.
Sebastian a decis să participe la Survivor România în momentul în care a aflat că există un premiu de 100.000 de euro.
„Când am aflat că e un premiu în bani, de 100.000 de euro, mi-a dat o motivație în plus. Pentru că vreau să fac din prezența mea o cauză socială. Dacă o să fiu fericitul câștigător, o să dublez suma, o să mai pun 100.000 de euro de la mine și o să-i donez!”, spunea Sebastian înainte de intrarea în competiție.