Bacalaureatul s-ar putea schimba. Ministerul Educației vrea să introducă mai multe probe

.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a finalizat proiectul legilor educaţiei şi l-a adus în dezbatere publică. Noile propuneri ar aduce modificări inclusiv în ceea ce privește desfășurarea examenului de Bacalaureat.

Propunerile referitoare la examenele naționale ar urma să se aplice din anul 2028. Noul act normativ prevede o serie de schimbări majore, a căror punere în practică va influenţa învăţământul românesc.

Ce schimbări ar putea apăra la examenul de Bacalaureat

Potrivit noilor modificări, elevii care urmează o specializare la profiurile de la real ar urma să dea „competențe de bază socio-umane” ca probă scrisă complementară profilului ales.

Citește și: Ministerul Educației va impune noi reguli pentru elevi, după valul de violențe din școli

Cei de la filierele vocaționale și tehnologice ar urma, conform propunerii ministrului Deca să susțină proba de, „competențe de bază socio-uman sau matematică”, complementar disciplinelor alese deja pentru examenul de Bacalaureat, scrie edupedu.ro.

Alte probe care se susțin în timpul anului școlar în care elevii sunt clasa a XII-a sunt cele scrise la limbi străine. În momentul de față, absolvenții de liceu susțin probă la o singură limbă străină, însă potrivit propunerii noului ministru al Educației, și aici vor apărea schimbări. Astfel, s-ar da examen scris la două limbi străine. Ambele pot fi echivalate, dacă elevii au certificate recunoscute de Ministerul Educației.

Examene noi la BAC. Propunerile Ministerului Educației

Potrivit noilor propuneri aduse de ministerul Educației, examenul de Bacalaureat ar urma să arate astfel:

La filiera teoretică, profilul real, specializarea Matematică-Informatică, elevul de clasa a XII-a va susține în timpul anului școlar două examene scrise la cele două limbi de circulație internațională pe care le-a studiat în școală, o probă practică de competențe digitale și proba scrisă de competențe de bază socio-umane.

Ulterior, în sesiunea propriu-zisă de BAC, elevul de la mate-info ar urma să susțină examen la probă orală și scrisă la Limba și Literatura Română Matematică, o altă probă scrisă la Matematică și încă una la o disciplină la alegere dintre Informatică, Chimie, Fizică sau Biologie.

Filiera teoretică, profilul real, Științele naturii. În clasa a XII-a sunt două examene scrise la cele două limbi de circulație internațională pe care le-a studiat în școală, o probă practică de competențe digitale și proba scrisă de competențe de bază socio-umane.

Citește și: Elevii ar putea fi mustrați de profesori în fața clasei. Noile modificări propuse de Ministerul Educației

După absolvire, susțin proba orală și apoi scrisă la Limba și literatura română. Urmează proba scrisă la aleger – Fizică, Chimie sau Biologie. Ultima va fi proba scrisă la o disciplină diferită de cea aleasă deja, mai scrie edupedu.ro.

În sesiunea de BAC de la uman, elevii dau proba orală la Limba și literatura română. Apoi dau și probă scrisă, ca acum, cu subiecte de dificultate mai mare decât toate celelalte filiere.

Urmează examen scris la Limba și literatura unei limbi străine. Apoi, o probă scrisă din una din următoarele materii: Istorie, Geografie, Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie.

Sursă foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton