Smiley a plecat împreună cu Gina Pistol și fetița lor, Josephine, în vacanță în Thailanda. Acolo, artistul se bucură de soarele pe care nu prea l-a întâlnit în Vietnam.
Cântărețul obișnuiește să își țină la curent fanii de pe rețelele de socializare cu tot ceea ce face. Acum, Smiley a postat câteva imagini spectaculoase din locul unde a ales să meargă în vacanță.
După ce a petrecut câteva zile în Vietnam, artistul a anunțat că a ajuns cu bine în însorita Thailandă. Smiley a publicat pe Instagram un clip realizat la sosirea la resortul unde s-au cazat.
„Am ajuns cu bine și la soare…și am făcut și primul reel cu voiceover…dacă place mai fac”, a scris Smiley pe Instagram, în mesajul care a însoțit clipul.
Smiley și Gina Pistol și-au petrecut primele zilele din vacanță în Vietnam, unde se pare că nu au avut parte chiar de zilele însorite pe care și le doreau.
„Am plecat să caut soare, dar...”, a scris Smiley pe Instagram, unde a postat un filmuleț în care apare înotând în piscină în timp ce plouă torențial.