Diana Enache, adevărul despre operațiile estetice: „Îmi place să spun că sunt o braziliancă – moldoveancă”/ Exclusiv

.

Diana Enache are 26 de ani și arată ca un fotomodel. Despre fiica lui Adrian Enache s-a spus că ar fi apelat la intervențiile estetice, iar acum ea a dezvăluit dacă a ajuns sau nu pe mâna medicului plastician. Într-un interviu acordat UNICA.RO, Diana a vorbit deschis despre acest subiect.

În urmă cu ceva timp s-a scris despre schimbarea spectaculoasă a Dianei Enache. Fiica lui Adrian Enache s-a transformat dintr-o adolescentă simplă, într-o tânără superbă, plină de calități. Iar gurile rele au zis că a apelat la intervențiile estetice pentru a arăta așa.

Diana Enache, trucuri de înfrumusețare: „Merg la sală și fac tratamente de îngrijire corporală”

Cum de arată Diana Enache atât de bine? Se pare că are câteva trucuri de înfrumusețare la care apelează cât de des poate. Tânăra spune că folosește și tratamente naturiste, însă merge deseori și la saloanele de înfrumusețare.

„Sunt adepta lucrurilor naturale și naturiste. De multe ori o să mă vezi dimineața cu câte o lingură pe la ochi și niște castraveți, dar, în ultima perioadă, am mers foarte mult la o prietenă care și-a deschis un salon de înfrumusețare și are ultimele aparate. M-a făcut să văd și această latură. Am avut rezultate vizibile. Atunci am început să merg și la sală și să fac separat tratamente de îngrijire corporală”, a explicat Diana Enache.

De asemenea, prezentatoarea de la Prima TV spune că este foarte important ca în aceasă lume a divertismentului să arăți bine.

„În ziua de astăzi, mi se pare că artiștii abordează un look dirty și sauvage”

„Cred că e foarte important, mai ales în lumea artistică, să arăți foarte bine și să dai un mesaj de îngrijire fanilor tăi și oamenilor care te apreciază. Să te vadă tot timpul îngirjit, curat, fresh. Cred că e un lucru foarte important pentru artist și cred că este eticheta ta”, a explicat ea.

Diana a făcut o comparație între felul în care arătau artiștii pe vremuri și look-ul abordat de cei din noua generație.

„Chiar mă uitam așa – vremurile noastre și vremurile apuse. Dan Spătaru știu că își curăța pantofii chiar și pe talpă, chiar dacă nu se vedea, în ideea că poate cineva din primul rând ar fi observat că nu are pantofii curați. Până la ce nivel se mergea cu respectul față de public!

În ziua de astăzi, mi se pare că artiștii abordează așa un look dirty și sauvage. Da, trebuie să te reprezinte, dar important e să fii curat și să ai grijă de tine, să ai un echilibru în tot ceea ce faci”, a subliniat fiica lui Adrian Enache.

Citește și: Diana, fiica lui Adrian Enache, se teme pentru viața ei. Bărbatul care a agresat-o a fost eliberat

Citește și: Diana Enache, despre povestea de iubire cu fiul lui Sorin Ovidiu Vîntu: „Mai cu sare, mai cu piper, că așa e în relații”/ EXCLUSIV

Ce spune fiica lui Adrian Enache despre intervențiile estetice

Deși s-a scris că ar avea câteva operații estetice, Diana Enache infirmă acest lucru. Prezentatoarea de la Prima TV spune că este adepta unui stil de viață sănătos și că nu și-a pus silicoane.

„Eh, s-au scris multe… Dragilor, să știți că nu am nici silicoane, nici operată nu sunt la maximum. Am grijă ce mănânc, am o viață sănătoasă, fac sport, am fost înzestrată și de la mama natură – cum îmi place mie să spun că sunt o braziliancă – moldoveancă”, a spus Diana Enache.

„Dar important mai e și ce ai prin cap. Că de arătat, mai arătăm bine… Însă contează și ce lași în urma ta”, a subliniat prezentatoarea de la Prima TV.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Diana Enache

Sursă foto: Instagram, PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton