Home > Vedete > Cum arată Alina Chivulescu la 48 de ani. S-a mutat în Franța, după ce s-a căsătorit cu Dan Chișu
Cum arată Alina Chivulescu la 48 de ani. S-a mutat în Franța, după ce s-a căsătorit cu Dan Chișu
.
Actualizat 08.12.2022, 09:04
Ți-o mai amintești pe Alina Chivulescu, actrița recunoscută pentru rolul jucat în celebrul serial La Bloc? Considerată una dintre cele mai frumoase actrițe, s-a mutat în Franța după căsătoria cu Dan Chișu.
Alina Chivulescu obișnuiește să își țină viața personală cât mai departe de ochii curioșilor. A devenit cunoscută prin intermediul Belei, din serialul „La Bloc”, de la Pro Tv, iar cel mai recent proiect în care aceasta apare este serialul Ruxx, produs de cei HBO Max.
Cum arată Alina Chivulescu la 48 de ani
În vârstă de 48 de ani, actrița face furori cu o siluetă de invidiat de fiecare dată când apare în lumina reflectoarelor sau pe rețelele de socializare. Alina Chivulescu se află într-o formă fizică excepțională, iar sportul face parte din rutina ei.
Căsătorită cu Dan Chișu, alături de care formează unul dintre cele mai discrete cupluri din showbizul românesc, Alina Chivulescu s-a mutat în Franța, acolo unde partenerul de viață își tratează problemele medicale, după operația pe cord pe care a suferit-o în urmă cu câțiva ani.
Ce spune Dan Chișu despre relația cu Alina Chivulescu
Invitat, recent, în podcastul lui Marius Tucă, Dan Chișu a povestit cum a început relația cu actrița Alina Chivulescu, care de patru ani este soția lui cu acte, dar și faptul că nici unul dintre ei nu dorea să se mai căsătorească.
„Eram hotărât să nu mă căsătoresc niciodată. O cunoșteam pe Alina, ne știam. Paradoxal, noi ultima dată, înainte să ne întâlnim după premiera de la „Selfie”, în care eu am jucat cu Mihaela și am venit singur și ea a venit singură. Cristina a zis: Unde să stai? Stai și tu lângă Chivuleasca! Și m-am dus și am stat lângă Chivuleasca”, i-a spus Dan Chișu lui Marius Tucă.
Dan Chișu: „Am divorțat la același avocat în Franța”
„Cu mulți ani înainte ne-am întâlnit la avocatul la care eu îmi făceam recunoașterea divorțului în Franța, unde divorța și ea. Practic, am divorțat în același loc. Atât a fost. Salut, salut! Ce faci? După care ne-am întalnit, am început să mai stăm de vorbă. După care ne-am împrietenit și ieșeam foarte des. Și la un moment dat Alina mi-a spus că e o relație mișto și îi place, dar nu vrea să se mai căsătorească. Foarte bine, nici eu. Și ce fac două negative, două minusuri?”, a adăugat acesta.
„Această întâlnire s-a transformat în cel mai mișto lucru”
„Ne-am căsătorit și suntem foarte fericiți. Dar noi suntem conștienți că în oricare alt moment, dacă am fi încercat, nu am fi reușit. Acum a fost momentul. Problemele mele, problemele ei, maturitatea ei, înțelepciunea mea mai mică, înțelepciunea ei mai mare. Nu mai e slalomul acela printre defectele celuilalt pentru că acum noi ne înțelegem atât de bine, parcă ne înțelegem de o viață. Cred că ne cunoaștem de vreo treizeci și ceva de ani fără să se fi întâmplat nimic.”, a povestit Dan Chișu.
Dan Chișu a infirmat și speculațiile apărute în presă, conform cărora relația cu Alina Chivulescu ar fi început cu mult timp înainte.
„Au scris niște ziare că s-a reluat. Nu e adevărat! Noi nu am avut niciodată vreo relație. Doar ne-am cunoscut, ne-am respectat, ne-am întâlnit. Eu am admirat-o. Nu am avut nimic până la această întâlnire care s-a transformat într-o căsătorie, s-a transfomat în cel mai mișto lucru!”, a mai povestit acesta.
Alina Chivulescu are un fiu din prima căsătorie
Alina Chivulescu s-a căsătorit pentru prima oară în anul 1999, cu omul de afaceri Mihai Cuptor. Cei doi au împreună un băiat, Michael, născut la o clinică din Elveția. Au divorțat în anul 2003, pe când Mika avea numai doi ani. Actrița a declarat în repetate rânduri că se înțelege excepțional cu fiul său și că îl susține necondiționat.