Sezonul rece este aproape, așa că ne-am gândit să îți spunem ce să porți și ce să eviți în această iarnă.
Paltoanele în carouri sunt la modă și sunt foarte călduroase. Alege modele supradimensionate, pe care le poți purta și cu bluze ceva mai groase.
Sezonul acesta se poartă hainele din blană artificală, însă nu sunt potrivite pentru orice siluetă. Alege modele care îți pun în valoare corpul, pentru că altfel vei părea lipsită de stil.
Iarna ai tendința de a purta haine închise la culoare, așa că nu ezita să le completezi cu accesorii colorate. Gențile sau eșarfele sunt cel mai bun mod prin care poți da viață unei ținute.
Stai departe de cizmele cu blană. Poate par drăguțe pe raft, dar rezistă tentației de a-ți cumpăra o pereche.
Nu purta ciorapi cu pantofi decupați în vârf! Alege, în schimb, botine sau cizme, pe care le poți purta chiar și la evenimente speciale.
Investește în fesuri haioase și pălării, care îți vor completa perfect garderoba de iarnă. Iarna aceasta se poartă fesurile cu moț.
Poartă mănuși de piele! Găsești tot felul de modele și de culori, așa că este imposibil să nu fie și ceva potrivit stilului tău. Probează-le înainte, pentru a fi sigură că ai nimerit măsura potrivită.
Iarna aceasta se poartă albul, așa că nu ezita să îl incluzi în garderobă. Dacă ești curajoasă, poți investi într-o jachetă albă, dar dacă ți se pare prea mult, limitează-te la pantaloni, pulovere sau accesorii.
Rochia tricotată este must-have-ul acestei ierni, așa că nu ezita să o incluzi în garderobă. Poart-o întotdeauna cu ciorapi negri și botine sau cizme cu toc.