Tratament natural pentru purificarea ficatului

.

Fie că ai probleme cu ficatul şi vrei să îl ajuţi să funcţioneze mai bine, fie că pur şi simplu simţi nevoia unei cure de purificare, acest tratament te va ajuta să te simţi mai bine.
Ficatul este unul dintre cele mai importante organe ale corpului. El este filtrul prin care trec toate alimentele pe care le consumi şi tot el este şi principalul responsabil pentru eliminarea toxinelor acumulate în organism. Numai că ficatul este ameninţat zilnic de diferiţi factori nocivi – un stil de viaţă dezechilibrat, o dietă necorespunzătoare, vicii precum alcoolul sau tutunul, dar şi stresul.

Pentru ca ficatul tău să funcţioneze perfect, azi îţi propunem un tratament sută la sută natural de purificare, care nu costă mult şi este foarte accesibil oricui. Singurele ingrediente de care ai nevoie sunt uleiul de măsline şi câteva lămâi.

Tratamentul natural pe care ţi-l propunem constă în administrarea, în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, a unei cantităţi egale din aceste două ingrediente. Mai exact, se consumă o linguriţă de ulei de măsline extravirgin şi o linguriţă de suc proaspăt de lămâie. Atât.

Având în vedere proprietăţile antioxidante pe care aceste două ingrediente le au, dar şi vitaminele şi mineralele pe care le conţin, combinaţia este una care nu poate da greş. Pe lângă purificarea ficatului şi a efectului tonic pe care acest amestec îl are, uleiul de măsline şi sucul de lămâie stimulează eliminarea grăsimilor depuse în ficat, normalizează secreţia de bilă şi te vor ajuta şi în rezolvarea eventualelor probleme de digestie.

Cura are o durată de două săptămâni.

Pentru a te asigura că poţi consuma în deplină siguranţă acest tratament natural e bine să te consulţi cu medicul tău înainte.

Foto: femeie care tine in mana o lamaie/ Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton