Divorţul dintre Kris şi Bruce Jenner a făcut deliciul presei de scandal, ca orice amănunt legat de familia lui Kim Kardashian, dar nici ceea ce urmează nu este lipsit de senzaţional.
După 23 de ani de mariaj, Kris Jenner nu a suferit prea mult şi pare să-şi fi găsit liniştea alături de mai tânărul Corey Gamble, unul dintre managerii lui Justin Bieber, pe care l-a cunoscut în agust în Ibiza, la petrecerea aniversară a designerului Riccardo Tisci.
Mama lui Kim Kardashian şi Corey Gamble, cu 17 ani mai tânăr, au fost surprinşi în repetate rânduri împreună, fie ca e vorba despre cine romantice, plimbări în doi sau petreceri la care au participat în calitate de cuplu.
Pe de altă parte, nici Bruce Jenner, tatăl vitreg al starletei americane, profită şi el din plin de libertate. Surse apropiate familiei susţin că divorţul a fost primul pas spre îndeplinirea dorinţei celei mai arzătoare a lui Bruce, aceea de a deveni…femeie.
Se pare că acesta face tratamente cu esterogen care au dus la creşterea sânilor, şi-a lăsat părul lung, iar operaţia este programată pentru anul viitor. (Sursa foto: Instagram, Hepta)