Connect-R are parte de momente pline de emoție la ultima gală a emisiunii „Te cunosc de undeva”. Artistul trece printr-o transformare spectaculoasă, iar în public se află chiar tatăl său.
Tatăl artistului, Aurel Mihalache, și-a petrecut ziua pe platourile de filmare ale show-ului de transformări și a putut să își vadă fiul în acțiune.
Tatăl lui Connect-R, spectator special la „Te cunosc de undeva”
Iar emoțiile au fost cu atât mai mari pentru Connect-R și Shift, cărora ruleta le-a adus două travestiuri de zile mari – Caterina Valente cu Bongo ChaChaCha.
“L-ai lăsat pe tatăl tău cu gura căscată!”, i-a mărturisit Andreea Bălan lui Connect-R, imediat după ce artiştii au performat pe scena Te cunosc undeva!.
Artistul a mărturisit că s-a întâlnit cu tatăl său în culise, iar acesta a avut o reacție de-a dreptul amuzantă atunci când l-a văzut.
“Chiar m-a felicitat în culise, mi-a spus ”ce-am crescut şi ce-ai ajuns!””, a dezvăluit Connect-R, făcând referire la machiajul strident şi rochiile care au venit la pachet cu cea de-a douăsprezecea transformare.
De altfel, încă de când au aflat că trebuie să întruchipeze din nou o femeie, cei doi artişti şi-au exprimat “bucuria”: “Leşinaţi suntem, fierţi pe travestiuri! Ruleta e hoaţă, s-a gândit ea, ce-ar putea fi delicios la noi, aşa că iată…”, a mărturisit Connect-R, în vreme ce SHIFT a încercat la antrenamente: “Nu există nicio şansă să ştergem piesa asta din sistem, de peste tot şi să ne cadă altceva?”.
Artistul, dezvăluiri despre fosta sa soție: „Nu am meritat-o”
De curând, Connect-R a vorbit despre fosta sa soție, Misha, cu care are și o fetiță. Deși cei doi au divorțat în urmă cu câțiva ani, se înțeleg foarte bine și au o frumoasă relație de prietenie.
El a descirs-o pe Misha ca fiind „o mamă desăvârșită și o soție incredibilă, pe care, uite, recunosc, nu am meritat-o și nici nu o s-o merit vreodată”.
„Este o femeie impecabilă”, a subliniat el.
Connect-R și Misha s-au căsătorit în anul 2013, iar cinci ani mai târziu au decis să pună capăt căsniciei lor.