Ai putea crede că jobul de asistent pentru o vedetă este unul foarte glam. Nici pe departe! Uite ce lucruri ciudate trebuie să facă asistenţii celebrităţilor!
Probabil că în fişa postului unui astfel de job intră doar partea frumoasă a lucrurilor. Dar, în realitate, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel…
Justin Bieber, de exemplu, are o asistentă care îi ridică în permanenţă pantalonii. Adolescentul controversat îmbracă adesea pantaloni tip harem, iar de multe ori îi poartă atât de jos, încât aceştia îi ajung sub fund. Tocmai de aceea, asistenta lui e mereu în preajmă.
Lady Gaga a avut de-a lungul timpului numeroase asistente şi asistenţi, dar niciunul nu a rezistat prea mult în prajma vedetei, ba chiar mulţi au dat-o şi în judecată, deoarece cerinţele sale erau de-a dreptul exagerate. Una dintre fostele sale asistente, Jennifel O’Neill, a declarat la un moment dat, într-un interviu, că era obligată să doarmă noapte de noapte în pat cu Gaga, pentru că acesteia îi e frică să doarmă singură. Asta pe lângă faptul că era la job tot timpul, 24 de ore, 7 zile pe săptămână.
Nici supermodelul Naomi Campbell nu a avut o relaţie prea plăcută cu asistentele sale. O fostă angajată a mărturisit că vedeta e obsedată de un brand de lux de lumânări parfumate, şi că de fiecare dată când stă undeva, trebuie să fie 25 de astfel de lumânări în încăpere. Iar când hotelul în care stătea nu îi putea oferi aceste lumânări, asistenta trebuia să le caute peste tot şi să facă rost de ele.
O poveste foarte amuzantă are şi fostul asistent al lui Lindsay Lohan, Gavin Doyle. El fusese angajat de vedetă pentru a o scoate din închisoare, ori de câte ori este nevoie. Asta până când Gavin s-a săturat să fie cel care o eliberează pe cauţiune de fiecare dată şi şi-a dat demisia.