Dani Oțil, cadou de 100.000 de euro pentru Gabriela Presăcariu, de ziua ei. „Trebuie să le faci pe femei să plângă, dar de fericire”

.

Gabriela Prisăcariu a împlinit 30 de ani, iar această zi nu putea fi trecută cu vederea de soțul ei. Astfel, Dani Oțil (42 ani) a decis să îi facă soției sale o surpriză de proporții.

Prezentatorul de la „Neața cu Răzvan și Dani” a reușit să aducă lacrimi de fericire în ochii Gabrielei, încă din primele minute ale zilei sale de naștere. Acesta i-a oferit cadoul la miezul nopții, iar reacția modelului a fost filmată și postată apoi pe rețelele de socializare.

Gabriela Prisăcariu, cu lacrimi în ochi. Cadoul primit de la Dani Oțil

Oțil i-a dat soției sale o cutiuță în care se afla o mașinuță de jucărie. Astfel, Oțil a vrut să o anunțe pe Gabriela că are o mașină nouă. Pe spatele mașinuței era inscripționată marca mașinii pe care a primit-o cadou: Porche Cayenne Turbo.

„Când realizezi că ai primit o mașină adevărată…”, a scris Gabriela Prisăcariu pe Instagram.

Aceasta îi arată fiului ei și al lui Dani Oțil mașinuța de jucărie și îi spune: „Ai auzit ce a zis tati? Că trebuie să le faci pe femei să plângă, dar de bucurie”.

Pentru acest cadou special, Dani Oțil a scos din buzunar în jur de 100.000 de euro.

Dani și Gabriela Oțil, dezvăluiri despre viața de cuplu

Gabriela și Dani Oțil au făcut, în urmă cu câteva luni, dezvăluiri despre cum s-a schimbat viața lor de când s-au căsătorit și au devenit părinți.

Modelul și prezentatorul formează un cuplu din anul 2018, însă s-au căsătorit în mai 2021. În luna septembrie a aceluiași an, ei au devenit părinții unui băiețel, Luca Tiago.

Întrebați dacă relația lor s-a schimbat după ce au devenit părinți, Dani a spus: „Evident, cum să nu se schimbe?!”, completat cu ironie de Gabriela: „Suntem mai uniți, mai fericiți, mai uugh”. „Ne e frică să nu ne certăm ca să nu ne omorâm”, a încheiat prezentatorul TV.

Cei doi au precizat că momentan nu își mai doresc copii, întrucât Luca îi solicită destul de mult.

Vezi în Galeria FOTO reacția Gabrielei Prisăcariu când a primit cadoul de la Dani Oțil.

Sursă foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton