Acum sunt unele dintre cele mai bine cotate vedete și nu au nicio problemă atunci când vine vorba de bani. Însă a existat o perioadă din viața lor când problemele financiare se țineau scai de ele.
Iulia Albu, Andreea Marin și Ilinca Vandici sunt doar câteva din vedetele autohtone care, la un moment dat, s-au confruntat cu probleme financiare. Acestea au povestit cum au reușit să treacă peste acea perioadă dificilă a vieții lor.
Vedete care au avut probleme financiare
Andreea Marin, despre problemele cu banii: „Au fost niște greutăți prin care am trăit ani de zile”
Andreea Marin a povestit cum în copilărie a avut mari probleme financiare ce s-au agravat odată cu decesul mamei sale.
„Eu am avut probleme financiare încă din copilărie, de la moartea mamei mele. Și nu a fost ușor, nici să trecem prin acei ani, financiar vorbind. Au fost niște greutăți prin care am trăit ani de zile”, a spus vedeta.
„Tata se retrăgea în fiecare dimineață într-o cămăruță, mai mică decât aceasta, și închidea ușa cu cheia. Noi, fetele, ne uitam pe gaura cheii, eram curioase să vedem ce face în fiecare zi acolo. De fapt nota, scria și scria și scria. Și, într-o zi, am furat cheia și am intrat acolo fără știrea lui. Ne-am uitat în biroul lui și am găsit acea agendă. Acolo el calcula și recalcula pe termen lung, pe luni, pe ani, se gândea cum să își plătească datoriile”, a povestit Andreea Marin în podcastul „Fain și Simplu”.
Acela a fost momentul în care fosta prezentatoare de televiziune a decis să renunțe la înghețată. De aceea, de la vârsta de 9 ani și până la 18 ani, ea nu a mai mâncat nicio înghețată.
Ilinca Vandici: „Întotdeauna am fost super calculată”
Și Ilinca Vandici s-a confruntat cu probleme financiare la începutul carierei sale. Deși se descurca destul de greu, aceasta a mărturisit că a refuzat să le ceară bani părinților ei.
„Pentru că am plecat de acasă de tânără, tot pentru că am început să muncesc de la 18 ani, să-mi câștig salariul, la un moment dat era și o rușine față de părinți la 20 de ani, eu muncind, să le mai cer bănuți, să mă ajute. Și atunci, întotdeauna am fost super-calculată, dacă știam că luna asta îmi permit să îmi cumpăr ceva, dar în același timp niciodată nu lăsam la o parte grijile cotidiene și cheltuielile cotidiene, îmi cumpăram. Dacă nu, strângeam bani o lună, două, trei, patru, până când îmi permiteam”, a declarat simpatica prezentatoare pentru Cancan.
Ea a precizat că niciodată nu a cerut bani cu împrumut de la nimeni.
Cristina Spătar, dificultăți financiare după divorț
Cristina Spătar a avut dificultăți financiare în urma divorțului de soțul ei. După despărțire, cântăreața a fost nevoită să se mute cu chirie într-un apartament și să își scoată la vânzare bijuteriile pentru a-și întreține copiii. Mai mult, artista a spus că își dorește să își achiziționeze un apartament, însă nu își permite din cauza avansului solicitat de vânzător.
Potrivit Impact.ro, Cristina Spătar trăia, anul trecut, din economiile avute de pe vremea când îi mergea foarte bine pe plan profesional și din veniturile de la diverse joburi.
Iulia Albu, trei momente dificile din cauza banilor
Iulia Albu s-a confruntat și ea cu probleme financiare. Aceasta a declarat că, în urmă cu mai mult timp, și-a dorit să își achiziționeze o pălărie, însă nu și-a permis.
„Din punct de vedere financiar, cele mai grele momente au fost când mi-am dorit să îmi cumpăr o pălărie, iar tatăl meu nu a vrut să îmi dea bani. Asta pe la vreo 20 de ani. A fost foarte dificil. Era vreo 2000 de lire. Atunci nu era cu euro. A mai fost apoi un moment tare dificil în momentul în care am plecat de acasă de la părinţii mei, m-am căsătorit. A trebuit să trăiesc din banii mei. A durat o perioadă de opt ani. Iar al treilea moment dificil financiar a fost momentul în care am divorţat. Pentu că atunci am abandonat complet avocatura, am luat-o de la zero din nou”, a afirmat criticul de modă pentru Viva.
Nicolai Tand a plecat de jos: „Am început toate joburile posibile, pe şantier, la spălat de vase”
Acum este un bucătar de succes, însă viața nu a fost întotdeauna bună cu Nicolai Tand. Simpaticul chef a povestit că a fost nevoit să lucreze pe șantier, ca șofer pe ambulanță și chiar a spălat vase înainte de a deveni un chef cunoscut.
„La 20 de ani am plecat din România ca să-mi ajut mama. Am dormit prin case părăsite, prin maşini şi am mâncat în biserici. Nimic nu m-a descurajat! Am ajuns din Nicolai, românul bun la toate, în restaurantele din Franţa, director general”, a povestit Nicolai Tand în cadrul unui interviu.
„În Anglia, la fel, am început toate joburile posibile, pe şantier, la spălat de vase. Am lucrat şi într-un magazin puternic de acolo, care la ultimul etaj avea o cafenea foarte faină. M-au luat de la spălatul vaselor, am trecut în bar direct, le-a plăcut de mine, cu toate că nu vorbesc foarte bine engleza”, a mai spus chef-ul, potrivit Jurnalul.
Dana Marijuana, copleșită de problemele cu banii
Dana Marijuana se confruntă în prezent cu probleme financiare. Potrivit Libertatea, aceasta a fost nevoită să își închidă localul, care era și singura ei sursă de venit.
„Pentru că lumea nu mai iese în oraș, lumea își găsește alte oportunități. S-au închis foarte multe. Deci, m-am interesat până și în Centrul Vechi, unde am lucrat 20 de ani, nici acolo nu merge. Lumea este speriată, este retrasă. Banii nu mai sunt de ajuns, pentru că s-au scumpit toate și lumea iese cât mai puțin pentru că nu mai are cum. E dureros, dar adevărat. Încerc să îmi alin durerea cu zâmbete și bucurie”, a afirmat Dana.
Acum, ea spune că va încerca să se întrețină din bijuteriile pe care le confecționează.
„Am materialele, bijuteriile, gablonțurile, nu sunt bijuterii din aur sau din argint, sunt altfel de metale, benefice pentru organismul uman și cred că mă pun pe știință, din nou, pietre semiprețioase. Mai intru în lumea aceasta să văd, nu am mai fost de mult, nu știu ce s-a mai întâmplat. Mă duc la târguri, mă ocup de antichități, de creații, de cultură”, a spus artista.
Valentina Pelinel nu avea bani de haine
Valentina Pelinel deține acum o casă în Dubai și duce o viață liniștită alături de Cristi Borcea. Dar viața nu a fost mereu ușoară pentru fostul model. Înainte de a primi oferte de la casele de modă, aceasta nu avea bani nici pentru a-și cumpăra haine. Valentina primea haine și rechizite de la o colegă, din cauza problemelor financiare cu care se confrunta familia ei.
Invitată în anul 2012 în emisiunea Wowbiz, Valentina a dezvăluit că a fost ajutată foarte mult de colega ei de bancă, Rodica.
„Am avut noroc cu Rodica. Ea îmi dădea haine, caiete şi pentru că ea îşi permitea să meargă la meditaţii, şi diverse materiale. Tot de la ea luam cizme, pantaloni şi ce îmi mai lipsea”, spunea atunci soția lui Cristi Borcea.
În momentul în care Valentina a participat la „Top Model România 1996”, la vârsta de 15 ani, aceasta nu avea nici măcar un costum de baie cu care să participe şi a împrumutat unul pentru a se putea prezenta la concurs.
„Din primii bani mă duceam la magazinele de un dolar şi cumpăram tot felul de prostii. De la flori de plastic, la săpunuri ieftine, luam tot”, a mai spus Valentina Pelinel.
Mihaela Rădulescu împrumuta haine când a intrat în televiziune
Și Mihaela Rădulescu a avut dificultăți financiare. Pe când era doar o adolescentă, familia ei a întâmpinat mai multe probleme care i-au făcut să se mute în diferite apartamente, din ce în ce mai mici.
„Am avut o copilărie normală. Aveam exact cât aveam nevoie – nu eram nici bogați, dar nici săraci lipiți. În adolescență au început problemele familiei mele. Atunci am început să ne tot mutăm dintr-o casă în alta și în apartamente din ce în ce mai mici. Au început grijile, nesiguranța, problemele de supraviețuire și o perioadă despre care îmi amintesc doar că nu mai vreau să o trăiesc vreodată”, a mărturisit Mihaela Rădulescu.
„Pe vremea aceea împrumutam foarte multe haine de la prietenele mele mai înstărite. Am avut niște luni bune în care doar cu haine de împrumut am făcut emisiunile. Pe urmă, încet- încet, am început să iau și eu câte un salariu mai omenesc, foarte mic la început, mai îmi permiteam așa câte o ținută”, a afirmat vedeta în urmă cu mai mulți ani pentru Spynews.
Mirabela Dauer încălța pantofii surorii
Copilăria și adolescența Mirabelei Dauer nu au fost deloc unele fericite. Tatăl ei a fost arestat de securitate pe când ea avea doar 2 ani, iar familia sa nu avea mai deloc bani. Din cauza problemelor financiare, Mirabela nu avea haine și nici încălțăminte. Potrivit ele.ro, de cele mai multe ori era nevoită să încalțe pantofii surorii ei mai mari. Și cum aceștia erau mai mari, Dauer trebuia să îndese vată în vârf pentru a-i putea purta.
„Cea mai mare nenorocire din viața mea a fost lipsa tatălui meu la vârsta la care aveam cea mai mare nevoie de el. Când a venit acasă tata era iarnă, iar eu nu aveam paltonaș. Când a văzut, mi-a făcut mie hăinuță din uniforma lui kaki de deținut”, povestea Mirabela Dauer în urmă cu ceva timp.
Andreea Bălan, lăsată fără banii câștigați în perioada Andre