Cele mai comune greșeli vestimentare pe care le faci toamna

.

Poți arăta bine și toamna, când vântul își face de cap, iar ploaia îți ia cheful de a arăta sexy. Tot ce trebuie să faci este să eviți cele mai comune greșeli vestimentare pe care femeile le fac în acest sezon.
Ținutele în alb din cap până în picioare se numără printre tendințele din primăvara 2015, dar toamna aceasta, stai departe de ele. Poți combina, în schimb, hainele albe cu piese în culori precum gri, maro, sau chiar imprimeuri.

Porți doar culorile toamnei

Cele mai multe femei au tendința de a purta doar culorile toamnei. Nuanțele neutre sunt o alegere bună, câtă vreme le asortezi cu alte culori și nu le porți tot timpul.

Nu porți haine de piele

Dacă hainele de piele îți lipsesc din garderobă, ratezi șansa de a fi în tendințe în acest sezon. De altfel, pielea este un material care nu se demodează niciodată și nu ai niciun motiv să crezi că ar fi o investiție inutilă. Poți purta și piele artificială, dacă ți se par prea scumpe hainele din piele naturală.

Abuzezi de colanți

Colanții nu ar trebui să fie una dintre piesele de bază ale garderobei tale de toamnă. Nu îi purta la munca sau la ieșirile cu prietenii, pentru că nu arată deloc bine.

Porți haine care nu îți mai vin

De la o toamnă la alta, corpul tău poate să treacă prin anumite schimbări, așa că verifică,  la început de sezon, dacă mai porți aceiași mărime. Renunță la hainele care nu te mai încap sau, dimpotrivă, îți sunt largi, pentru că nu arată bine.

Pleci din casă fără umbrelă

Umbrela este un must-have toamna, așa că nu pleca din casă fără ea. Încearcă să o asortezi cu ținuta, dar nu exagera.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton