Madonna, în vârstă de 64 de ani, nu încetează să își uimească fanii. Artista, care în ultima vreme a avut postări pe rețelele de socializare de-a dreptul surprinzătoare, a reușit și de această dată să își lase admiratorii cu gurile căscate.
Câteodată criticată, câteodată apreciată, Madonna nu ține cont de ce spun cei din jur și continuă să își trăiască viața cum cum a făcut-o întotdeauna: după propriii ei termeni.
După ce luna trecută, ea a postat un filmuleț pe TikTok în care lăsa să se creadă că ar fi gay, artista a realizat acum o ședință foto prin care își exprimă autenticitatea.
Madonna apare în imagini purtând un pulover verde pufos, peste un top negru, o pereche de pantaloni scurți strălucitori, precum și un dres de plasă și cizme lungi. Ținuta a fost accesorizată cu o pereche de ochelari de soare negri și două coliere masive.
Astfel îmbrăcată, cântăreața s-a urcat pe o motocicletă pentru a realiza o ședința foto îndrăzneață, ce a generat o mulțime de comentarii pe social media.
În primăvara acestui an, relația dintre Madonna și Ahlamalik Williams (28 ani) s-a încheiat. Cei doi formau un cuplu de trei ani.
Madonna și dansatorul american se știu din 2015, de când el a ajuns în trupa ei de dans. Cei doi au devenit un cuplu în 2019, iar diva obișnuia să posteze adesea în mediul online fotografii cu tânărul ei iubit. Apropiații celor doi spun că nu i-au mai văzut împreună de la începutul acestui an, din luna ianuarie.
Astfel îmbrăcată, cântăreața s-a urcat pe o motocicletă pentru a realiza o ședința foto îndrăzneață, ce a generat o mulțime de comentarii pe social media.