Shakira a ajuns la un acord cu Gerard Pique, după despărțire. Ce se va întâmpla cu copiii lor

.

Shakira și Gerard Pique par să fi ajuns la un acord în ceea ce îi privește pe cei doi copii ai lor. Artista și fotbalistul s-au despărțit anul acesta, după 12 ani de relație.

În cadrul unei întâlniri care a durat 12 ore, Shakira și Pique, însoțiți de avocații lor, au ajuns la un acord. În timpul acestei întâlniri s-a decis ca artista să se mute cu cei doi copii ai cuplului la Miami, cerință pe care Shakira a avut-o încă din momentul în care s-a aflat că fotbalistul a înșelat-o.

Potrivit Daily Mail, starul în vârstă de 45 de ani se va muta cu Milan (9 ani) și Sasha (7 ani), în Florida, la începutul anului viitor.

Shakira se mută la Miami cu cei doi copii ai săi

Gerard Pique, care sâmbătă și-a anunțat retragerea din fotbal, a afirmat că a decis să cedeze cerinței Shakirei pentru a evita un proces urât.

Cei doi s-au întâlnit la fosta locuință a cuplului din Esplugues de Llobregat de la periferia orașului Barcelona.

Întâlnirea a început luni seară și s-a încheiat marți dimineață, întrucât negocierile au fost „intense”.

„Milan și Sasha vor merge cu Shakira la Miami”, a scris La Vanguradia.

„Copiii vor petrece Crăciunul în Barcelona, dar imediat ce vine 2023 fotbalistul își va lua la revedere și își va asuma un sacrificiu dureros pentru ca micuții să nu experimenteze o separare și ami traumatică între părinții lor”, mai scrie presa catalană.

În timpul întâlnirii s-a decis ca Pique să își poată vizita oricând copiii, iar costurile călătoriilor vor fi suportate atât de el, cât și de Shakira.

Gerard Pique s-a retras din fotbal

Deși avea contractul semnat cu FC Barcelona pentru încă un an, Gerard Pique (35 ani) a anunțat cu lacrimi în ochi, sâmbătă, că se va retrage din lumea sportului.

În urma unui discurs emoționant ținut pe Camp Nou, fotbalistul a fost consolat de noua sa iubită, Clara Chia Marti, în vârstă de 23 de ani.

La ultimul său meci a participat și Shakira cu Milan și Sasha, care au venit să își susțină tatăl.

În timp ce în ultima perioadă Pique s-a tot afișat cu Marti și nu s-au ferit să își expună afecțiunea, Shakira a ales să își exprime sentimentele prin muzică.

Shakira a recunoscut că piesele sale îi sunt dedicate lui Pique

La scurt timp după despărțire, ea a scos piesa „Te felicito”, despre ale cărei versuri a recunoscut că îi sunt dedicate fostului ei partener.

În cadrul unui interviu pentru Elle Magazine, artista a fost rugată să comenteze câteva versuri ale melodiei „Te felicito”.

„Nu pot să spun decât că, fie că sunt conștientă sau nu, orice simt sau orice lucru prin care trec se reflectă în versurile mele și în videoclipuri. Când se potrivesc ca o mănușă, se potrivesc. Cum am mai spus, muzica este calea mea”, a declarat artista.

De asemenea, de curând, ea a lansat „Monotonia”, în care apare ținându-și inima însângerată în mâini.

„Nu a fost vina ta/ nici a mea/  A fost vina monotoniei / Nu am spus niciodată nimic, dar mă durea/ Eu știam că asta se va întâmpla”, spune artista în versurile piesei.

„Dintr-o dată nu mai erai același / M-ai lăsat pentru narcisismul tău / Ai uitat ceea ce am fost odată ”, mai spune Shakira.

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton