Elena Ionescu (34 ani) a dezvăluit că a avut câteva probleme din cauza machiajului. Artista chiar a ajuns să ia antibiotice.
Elena Ionescu a trecut printr-o perioadă mai dificilă după ce, din cauza make-up-ului folosit a făcut o infecție la nivelul feței.
„Era să nu mai ajung la emisiuni în perioada asta pentru că am avut o infecție de la foarte mult machiaj. Bine, și imunitate scăzută. Probabil că am alergat în ultima perioadă și se mai întâmplă și din astea. Am făcut această infecție. Sunt pe antibiotic”, a povestit Elena la Xtra Night Show.
Din cauza faptului că nu ieșea din casă nemachiată, artista a ajuns să ia antibiotice
„Se poate ajunge și la asta, dacă pui aproape zilnic machiaj, ca mine”, a spus ea.
„Când ai un ten problematic nu e tocmai confortabilă treaba, dar mi-am revenit. Ușor, ușor, o să fie bine”, a povestit Elena Ionescu.
„Eu, după ce am fost în junglă, sunt ok, nu mai am nimic. Astea sunt detalii”, a mai spus artista.