Când începe postul Crăciunului în 2022. Care sunt zilele cu dezlegare

.

Creștinii se pregătesc de postul Crăciunului în 2022, cel de al doilea post din an, după postul cel mare care se ține înainte de Paște. Află când începe postul Crăciunului în 2022, când sunt zilele cu dezlegare din post și ce tradiții se respectă.

Postul Crăciunului în 2022 va începe la mijlocul lunii noiembrie și se va ține timp de 40 de zile. Numit și Postul Nașterii Domnului, postul Crăciunului în 2022 va începe pe data de 15 noiembrie, așadar ziua de 14 noiembrie este ultima zi dinainte de post în care mai pot fi servite preparate cu unt, lapte sau carne. Ultima zi din postul Nașterii Domnului va fi ziua de 24 decembrie.

De unde vine tradiția postului

Zilele de post care se țin înainte de Nașterea Domnului Iisus Hristos ne aduc aminte de postul negru pe care l-au ținut patriarhii în așteptarea lui Mesia.

De asemenea, postul lung de 40 de zile ne aduce aminte și de postul impus pe care l-a ținut Moise pe muntele Sinai înainte de a primi legile – cele 10 porunci ale lui Dumnezeu.

Postul este o perioadă de pocăință, rugăciune, cumpătare și smerenie. În perioada postului, trebuie să ne ținem departe de toate plăcerile trupului și să ne curățăm mintea și sufletul de gândurile rele, de invidie și ură, de tot ceea ce poate întina demnitatea unui om și credința lui în cele sfinte.

Ținând postul cu strictețe, credincioșii se învrednicesc să primească așadar vestea cea bună a nașterii Mântuitorului și promisiunea făcută de Dumnezeu către cei care îi urmează învățăturile și credința cea dreaptă.  

Postul Crăciunului în 2022. Zilele cu dezlegare

Cu toate că este un post lung, de 40 de zile, postul Nașterii Domnului cuprinde mai multe zile cu dezlegare la ulei, pește sau vin. Pentru toți credincioșii care țin acest post, va fi o perioadă puțin mai ușoară decât postul Paștelui, care este cel mai lung și cel mai restrictiv.

Iată zilele cu dezlegare, în care poți consuma cantități moderate de ulei și de vin, dar și zilele în care se poate găti pește, carnea cea mai curată pe care o pot consuma creștinii în post, după tradiție.

Zilele cu dezlegare la ulei și vin

În fiecare zi de marți și de joi va fi dezlegare la ulei și la vin, iar sâmbăta și duminica va fi dezlegare la pește. 

  • Marți, 15 noiembrie
  • Joi, 17 noiembrie
  • Marți, 22 noiembrie
  • Joi, 24 noiembrie
  • Marți, 29 noiembrie
  • Joi, 1 decembrie
  • Joi, 8 decembrie
  • Joi, 15 decembrie
  • Marți, 20 decembrie
  • Joi, 22 decembrie

Zilele cu dezlegare la pește

Zilele în care putem găti pește sunt toate zile cu sărbători închinate unor sfinți mari sau mucenici, unele dintre ele sărbători cu cruce roșie. Numărul de zile cu dezlegare la peşte pentru enoriaşi în Postul Crăciunului sunt 14.

  • luni, 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – sărbătoare cu cruce roșie
  • sâmbătă, 26 noiembrie – Sfântul Stelian
  • duminică, 27 noiembrie – Sfântul Mucenic Iacob Persul
  • 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei
  • sâmbătă, 3 decembrie – Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica
  • duminică, 4 decembrie – Sfânta Muceniță Varvara
  • luni, 5 decembrie – Sfântul Sava cel Sfințit
  • marți, 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae
  • sâmbătă, 10 decembrie  
  • duminică, 11 decembrie
  • luni, 12 decembrie – Sfântul Spiridon
  • marți, 13 decembrie
  • sâmbătă, 17 decembrie – Sfântul Proroc Daniel
  • duminică, 18 decembrie – Sf Cuv. Daniil Sihastrul

Postul Crăciunului. Ce tradiții se respectă

Chiar dacă este un post mai ușor de ținut, în postul Nașterii Domnului este interzisă beția și petrecerile mari, astfel că nu se pot face nunți.

La sat, gospodinele frecau bine oalele și lingurile cu cenușă, pentru că timp de 40 de zile nu mai găteau nici carne, nici alte mâncăruri de dulce. De Lăsata secului, femeile întorceau oalele bine spălate cu gura în jos, pentru ca familiile lor să fie ocrotite de boli și pagube.

Dimineața, cu o zi înainte să înceapă postul Crăciunului în 2022, este bine să aduni toate firimiturile de pâine sau de mămăligă de la masă și să le arunci în ogradă pentru păsări. Se spune că astfel vei sătura păsările cerului, iar ele nu vor mai ciuguli din grânele și poamele tale, în anul care vine.

În multe zone din Moldova, fetele obișnuiau să bată pernele în post ca să își găsească mai repede un ursit. Iar în Hațeg, pe 16 noiembrie, fetele de măritat mergeau la o fântână bună și lipeau o lumânare de marginea ei. La cântatul cocoșului, aprindeau lumânarea, iar cele mai vrednice, dacă se uitau în apă, puteau vedea chipul flăcăului cu care urmau să se mărite.

În Bucovina se zice că, dacă visezi grâu verde în perioada postului, avea să vină un an îmbelșugat și mănos.

Cum se ține post după rânduială

Creștinii care vor să țină post după regulile bisericești trebuie să ia aminte la îndemnul călugărilor și al preoților. În mănăstiri, se ajunează luni, miercuri și vineri până în ceasul al XII-lea. Apoi se mănâncă hrană de post uscată sau doar legume fierte, fără ulei.

În zilele de marți și de joi se pot consuma tot felul de legume, gătite cu ulei, și se poate bea și un mic pahar de vin.

Când este dezlegare la ulei și vin miercurea sau vinerea, acestea se consumă doar o dată, la o masă.

Sâmbăta și duminica se dă dezlegare la pește, care poate fi gătit și cu puțin ulei.

Cine ține postul Crăciunului în 2022 are însă multe alte variante sănătoase de hrană și nu va suferi din lipsa cărnurilor. Toamna se găsesc o mulțime de legume care pot fi mâncate în post, ciuperci, orez, fasole, paste fără ou, compoturi din fructe, salate și tot felul de dulciuri de post care vor îndulci zilele mai grele.

Cine este scutit de zilele de post

Postul Crăciunului sau postul Paștelui nu sunt impuse de biserică. Fiecare credincios trebuie să țină post conform credinței și puterii lui. Postul trebuie ținut de bună voie și trebuie să aducă bucurie, să ne lumineze și să ne ajute să fim mai liniștiți și mai cumpătați.

În post, este importantă abținerea de la mâncărurile grele și grase, dar mai ales sunt importante dragostea, înțelegerea, buna cuviință, împăcarea și generozitatea.

Cine ține post și se ceartă cu lumea, este invidios, ranchiunos, răutăcios, degeaba ține post. Perioada postului înseamnă rugăciune, meditație și liniște. Sunt multe persoane bolnave care nu pot ține post din punct de vedere alimentar, dar care țin post cu gândul, cu inima și cu sufletul lor.

Iată și persoanele care pot fi scutite să țină post:

  • Femeile însărcinate și femeile care alăptează;
  • Copiii până la 7 ani;
  • Bătrânii cu o constituție fragilă
  • Bolnavii care suferă de diferite boli precum tuberculoza, diabetul zaharat sau anemie nu trebuie să țină post mai mult de 5 zile.

Vezi şi paste de post – cele mai delicioase rețete!

Citeşte şi despre cum se ține corect postul negru!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton