Ashley şi Tyson Gardner, din Utah, SUA, încercau de opt ani să conceapă un copil, însă problemele medicale ale tinerei i-au împiedicat până acum să devină părinţi. Într-un final, după ce au apelat la fertilizarea in vitro, au aflat că visul li se va transforma în realitate: vor deveni tată şi mamă!
Ei, bine, cei doi au avut partea de surpriza vieţii lor la primul examen cu ultrasunete. Ashley şi Tyson vor avea…patru fetiţe, în luna decembrie, iar momentul în care cei doi au aflat această veste a fost înregistrat şi apoi postat pe Internet. Acum face deliciul a milioane de oameni care trăiesc alături de tineri momentul senzaţional al conştientizării unei minuni.
Mai mult pe Libertatea.ro