Sava Negrean Brudașcu, poveste incredibilă de viață: Părinții au „vândut-o” la naștere și i-au dat nume de băiat pentru a păcăli moartea

.

Sava Negrean Brudașcu este o interpretă de muzică populară cu o poveste de viață uluitoare. Artista în vârstă de 75 de ani a vorbit despre „blestemul” familiei sale și cum au încercat părinții ei să păcălească moartea.

Încă de la naştere, destinul pare să fi fost scris de o mâna divină pentru interpreta de muzică populară Sava Negrean Brudașcu.

Lansată în lumea cântecului popular pe când era deja studentă la Filologie, odată cu participarea la emisiunea-concurs organizată de Televiziunea Română „Floarea din Grădină”, a urmat o carieră artistică de succes. Melodii precum „Doamne, ocrotește-i pe români!”, „A plecat moțu’ din țară”, de dragoste, de cătănie, balade, doine sau romanţe au propulsat-o între cei mai apreciaţi interpreţi din zona tradiţiilor. Albumul „Dorul meu și dragostea” i-a adus şi recunoaşterea oficială, trofeul „Discul de Aur”.

Povestea extraordinară de viață a interpretei Sava Negrean Brudașcu

Născută în inima Transilvaniei, în satul Buciumi, Sava Negrean Brudașcu are o poveste de viață ca scoasă din cărți. A avut șapte frați și toți au murit la vârste fragede. Familia a crezut că e vorba despre un blestem, așa că, după naștere, părinții au „vândut-o” unor vecini care nu aveau fete, ca să păcălească moartea.

Sava Negrean Brudașcu, poveste incredibilă de viață: Părinții au „vândut-o” la naștere și i-au dat nume de băiat pentru a păcăli moartea

Tocmai de aceea a primit şi nume de băiat.

„Teama că şi eu aş putea să plec alături de fraţii mei i-a făcut să încerce mai multe lucruri ca să păcălească moartea. Şi printre astea a fost faptul că m-au „vândut” la naştere şi mi-au pus acest nume de Sava, neîntâlnit la fete, la femei”, a povestit Sava Negrean Brudașcu la „Reţeaua de Idoli”.

Artista a povestit cum, la nașterea ei, moașa a strigat pe stradă că s-a născut o fetiță și vor să o vândă.

„A strigat moaşa: „avem o fetiţă şi nu avem nevoie de ea, vrem s-o vindem!” Şi atunci au venit mai mulţi să mă ia”, a povestit Sava Negrean Brudașcu.

Asta a fost soluția părinților ei pentru a se asigura că fata lor va crește mare și nu va fi prinsă și ea de blestemul familiei.

„Da, nu s-a mai întâmplat nici înainte şi nici după aceea… Nu e un ritual… Au încercat tot ceea ce au auzit în lumea aceasta că ar putea merge, doar să le trăiască copilul nou-născut”, a povestit solista de muzică populară.

Sava Negrean Brudașcu este invitata Irinei Păcurariu la „Reţeaua de Idoli” în ediţia de luni, 24 octombrie, de la ora 20:00, la TVR 2.

Sursă foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton