Elvira Deatcu nu are o problemă cu vârsta, și-o asumă și se simte bine în pielea ei. Buletinul îi indică 50 de ani, dar ea se simte mult mai tânără. A început să apeleze la un cocktail de vitamine și îi pare rău că nu a început aceste pregătiri mult mai devreme. Vedeta nu este adepta intervențiilor estetice, iar Ruxandra Ion a îndemnat-o cu mulți ani în urmă să nu apeleze la ele, întrucât sunt roluri pentru toate vârstele.
Elvira Deatcu este una dintre cele mai bune actrițe și este admirată la Teatrul Odeon atât pentru talent, cât și pentru frumusețe. “În interior mă simt ca acum 20 de ani, numai văzându-mi copiii, îmi dau seama că a trecut timpul și peste mine. Corpul te mai trădează așa, dar nu-l las în pace, trag de mine. Încă sunt bine în matca mea și îmi doresc să rămân așa. Sper să mă ajute inteligența să nu mă las pradă disperării. Am constatat, când eram tânără, și îmi spuneau doamnele mai mari, că fiecare vârstă are minunățiile ei”, a declarat, pentru Unica.ro, Elvira Deatcu.
Actrița are o familie frumoasă, un soț și doi băieți mari: Luca este student la Arhiectură la Milano, iar Filip este la liceu. Ea recunoaște că în prezent este împăcată cu ea și cu alegerile făcute. “Și descoperirile pe care le faci despre tine, faptul că ești mult mai în confort cu tine însăți, asta este un mare câștig. Multe dintre prietenele mele râd că nu mă dau pe cea care am fost la 35 de ani. Erau atâtea lucruri care mă măcinau și atâtea frustrări și temeri legate de profesie, de cât de bună mamă sunt, de toate ale vieții, dar acum sunt mult mai echilibrată decât acum 20 de ani”, a povestit, pentru Unica.ro, Elvira Deatcu.
Elvira Deatcu: “Fac injecții cu vitamine”
Actrița Teatrului Odeon a început să acorde mai multă atenție îngrijirii. Prin urmare, a recurs la cocktail-uri de vitamine. Susține că nu ia în calcul vreo intervenție estetică. Mai mult, cu mulți ani în urmă, Ruxandra Ion a sfătuit-o să nu apeleze la astfel de îmbunătățiri de ordin fizic. “Tot ce fac, dar, din păcate, am început acum și probabil că ar fi trebuit să încep pe la 35 de ani ca să mă pregătesc pentru perioada asta. Folosesc vitamine, adică fac injecții cu vitamine și atât pentru față, gât, decolteu, pentru că recunosc că îmi este teamă de alte intervenții. Eu cu fața lucrez. O doamnă importantă a televiziunii, Ruxandra Ion, ne-a spus, la un moment dat, mie și lui Carmen Tănase: “Să nu vă prind că vă faceți ceva pentru că există roluri și pentru mame și pentru toate vârstele!” Încerc să am altfel grijă de mine. Somnul de frumusețe nu l-am prins niciodată, asta este o mare problemă. E complicat când vii la 23.00 de la spectacol și încărcată de adrenalină, îmi este foarte greu să mă liniștesc, să mă reașez în matca casei mele și am pierdut evident somnul de frumusețe. Am cearcăne, am riduri, dar am riduri și de la cât am râs, nu numai de la cât am plâns. Am și râs mult. Ruxandra Ion ne-a avertizat când eram noi mult mai tinere, uitându-se și ea în jur la alte colege de breaslă, care au pierdut cumva măsura. Mă înspăimântă gândul că nu mă mai regăsesc în oglindă și nu vreau, nu”, a mai spus, pentru Unica.ro, Elvira Deatcu.