Zeci de jurnalişti s-au înghesuit, ieri, la ieşirea de protocol a Aeroportului „Aurel Vlaicu”, unii s-au urcat şi pe acoperişul acestuia, în speranţa că Madonna va apărea măcar pentru o clipă în flashurile aparatelor de fotografiat.
După o zi întreagă de zvonuri şi ipoteze, care erau infirmate la câteva minute după ce se iveau, micul charter al Madonnei a apărut, în apus.
A aterizat pe o pistă plină de ciori, unde diva a coborât şi a plecat în mai puţin de cinci minute, pe „ieşirea din dos”, cu alaiul său cu girofare.
Înainte de aterizare, venirea artistei a fost anunţată de desfăşurarea de forţe de ordine şi de prezenţa celor cinci bodyguarzi îmbrăcaţi în costume negre, ce păzeau o ieşire ascunsă a Aeroportului „Aurel Vlaicu”.
Tot acolo, trei maşini negre cu geamuri fumurii, alături de alte trei de teren, cu sigla BGS, aşteptau sosirea în România, pentru prima dată, a extravagantei „fete materialiste”.
Consecventă secretomaniei care a caracterizat şi celelalte show-uri din turneul „Sticky&Sweet Tour”, Madonna a făcut şi aici „o fentă”.
La 19.32, când toţi ochii erau aţintiţi spre ea, avionul personal al divei a coborât, dar imediat s-a ascuns în spatele unor aeronave low cost deja „parcate”.