Greșeli de stil pe care toată lumea le face

.

Femeile vor să fie mereu la modă, dar uneori fac alegeri neinspirate. Află care sunt cele mai frecvente greșeli de stil, pe care toată lumea le face.
Să fii la modă nu înseamnă să urmezi toate tendințele în același timp. Dacă îți compui ținuta doar din piese care se poartă, riști, în primul rând, să dai peste alte câteva persoane îmbrăcate la fel. În al doilea rând, ai putea părea prea încărcată. Nu ți se pare prea mult să porți o pereche de botine peste genunchi și pătura-capă?

Porți haine cu numele designerilor la vedere

Să porți haine cu numele designerilor la vedere nu este deloc o dovadă de stil și ar fi cazul să înțelegi asta. Poți face excepție cu o geantă Chanel, dar nu îți compune ținuta doar din haine care au logo la vedere.

Porți haine care nu ți se potrivesc

O altă greșeală pe care o fac fashionistele este să poarte haine care sunt la modă, dar nu li se potrivesc. Dacă nu te avantajează, nici nu va arăta bine, așa că poartă, mai bine, piese clasice, care ți se potrivesc.

Porți prea multe accesorii

Una dintre cele mai frecvente greșeli este să porți prea multe accesorii. Chiar dacă ele dau farmec unei ținute, trebuie să le alegi cu grijă, să nu pari prea încărcată.
 
 
 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton