Membrii trupei Șatra Benz, despre ultimele ore de viață ale lui Nosfe: „La un moment dat, a coborât de pe scenă pentru că îi era rău”

.

Moartea cântărețului Nosfe (Vlad Darius Creţan) a venit ca un șoc pentru toată lumea. Artistul s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 16 octombrie 2022, la vârsta de 37 de ani.

Rapperul a susținut un concert cu trupa sa, Șatra Benz, apoi s-a dus acasă unde i s-a făcut brusc rău și a murit. Soția lui a chemat salvarea, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața și au constatat decesul.

La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează. Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv.

S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico-legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea – au transmis autoritățile după tragedie.

Colegii de la Șatra Benz sunt în stare de șoc după aflarea veștii. Ei spun că artistul a avut un moment în care a acuzat o stare de rău pe scenă și a decis să facă o pauză.

Toate semnele indică spre chestia asta (n.r. – că ar fi făcut infarct). Adică el la un moment dat s-a dat jos de pe scenă că îi este rău. Și-a revenit total. A plecat acasă perfect. Om întreg. Proaspăt, fresh, totul în regulă. Nu avea absolut nimic. După care acasă s-a întâmplat ce s-a întâmplat – a explicat unul dintre colegii de trupă pentru Fanatik.

Citeşte şi: Motivul pentru care Delia a decis să nu facă copii

Citeşte și: Anamaria Prodan intră în politică: „Până acum, singura politică pe care am făcut-o a fost politica familiei mele”

Citeşte şi: Șerban Copoț a aflat că mama lui are cancer. „A ținut acest lucru ascuns de noi!”

Citeşte şi: Maurice Munteanu, noi replici dure la adresa lui Florin Zamfirescu. „De o mediocritate sinistră!”

Un alt coleg de trupă a precizat că ar fi auzit că Nosfe s-a plâns de o durere în piept:

A spus că simte ceva în piept. Nu știu exact, cred că ceva de genul ăsta a zis. Eu nu știu, informația asta mi-au zis-o oamenii. Și este informația cu care am rămas eu. Există posibilitatea să se fi speriat, să nu fi fost… nu știm

Membrii trupei Șatra Benz, despre ultimele ore de viață ale lui Nosfe: "La un moment dat, a coborât de pe scenă pentru că îi era rău"

Din primele informații, cântărețul ar fi murit din cauza unui infarct. Colegii și prietenii săi sunt de părere că tragedia s-a produs pe fondul epuizării fizice și a stresului.

Membrii trupei Șatra Benz, despre ultimele ore de viață ale lui Nosfe: "La un moment dat, a coborât de pe scenă pentru că îi era rău"

Ce cred eu că s-a întâmplat, este efectiv epuizare. Făcea foarte multe. Omul stătea în studio până dimineața. Cred că dormea câteva ore pe noapte. Muncea într-una, într-una. Statul departe unde stă el, drumuri toată ziua. Copil, nevastă, familie, stres, obligații… – a adăugat colegul de trupă, pentru sursa citată mai sus.

Nosfe era căsătorit și avea o fetiță, în vârstă de 7 ani.

Mădălina Crețan, soția sa, povestea în urmă cu câteva luni că în momentul în care s-au întâlnit, artistul era implicat într-o relație ce dura de cinci ani.

Din păcate pentru el, la începutul relației noastre s-a aflat într-o situație dificilă. Trebuia să aleagă între o relație de 5 ani și o relație proaspătă, care nu era tocmai relație și… I-a fost foarte greu să se hotărască, iar eu sunt destul de deschisă și a fost ceva gen: dai pasărea din mâna pe cioara de pe gard. I-a luat vreo 9 luni să se hotărască. O sarcină (râde). Am suferit – a povestit soția artistului, la Antena Stars.

Membrii trupei Șatra Benz, despre ultimele ore de viață ale lui Nosfe: "La un moment dat, a coborât de pe scenă pentru că îi era rău"

Și eu am suferit, să știi. Eu țin foarte mult la oameni în general și nu-mi place să fac rău oamenilor, adică eu caut tot timpul să dau o veste proastă în cel mai frumos mod posibil. Deși câteodată este o prostie și mai bine direct. Acum am învățat asta. Automat atunci când s-a apropiat sfârșitul relației, eu mi-am dat seama, fiind foarte cerebral, cum a spus și ea (n.r. soția), că am luat decizia – a precizat, la rândul său, Nosfe.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton