Radu Afrim, un creator controversat

24.09.2014, 07:00.

Află din Unica de octombrie ce spectacol visează să facă Radu Afrim, unul dintre regizorii cei mai nonconformiști din peisajul românesc, dar și care sunt pasiunile care îl salvează de la depresie.

Ești dur cu actorii în repetiții?
Așa se zice. Probabil cu vârsta și cu înțelepciunea care sper că vine cu vârsta, nu mai sunt așa ca altădată. La-nceputurile mele cred că vroiam să obțin efecte spectaculoase de la actori, de foarte devreme. Cu timpul am învățat s-o iau step by step. Deja fac meseria asta de 15 ani, cred c-am învățat ceva. Uneori sunt dur, în sensul că le pot face pe actrițe să plângă două săptămâni în fiecare zi la repetiții, deși nu-mi doresc chestia asta, am remușcări cumplite. Dar actrițe care acum fac carieră în București au trecut la debutul lor prin această stare cumplită. Uite, un exemplu e Nicoleta Lefter.
Ce le spui de le faci să plângă?
Dacă după o repetiție îi spui unei actrițe ar trebui să-ți schimbi meseria, este distructiv. Eu știu când am făcut școala de șoferi și mi-a zis instructorul că nu sunt bun, nici nu m-am mai dus să dau examen. Cred c-am învățat și de la el ceva. Să nu descurajez oamenii în halul ăsta. Dar să știi că sunt actori care funcționează și așa. Nu-i o formă de masochism, e o formă de motivare. Groaznic, e ușor pervers. Dar eu cred că ofer foarte mult pe lângă stresul ăsta. Și când dau mult de la mine aștept să primesc. Îmi dau obsesiile, îmi dau gândurile mele de noapte, sau insomniile, actorilor – faceți ceva cu ele. Le dau idei, și-atunci dacă ei nu reușesc să le ducă, sau nu mă surprind, încep să fiu ușor descurajat și mă manifest poate mai violent. Dar să știi că sunt regizori mult mai violenți decât mine. Eu cu asta mă consolez.
Ce ți-ar plăcea să schimbi la tine?
Cu cei care sunt lângă mine și care îmi fac bine, aproape tot timpul nu sunt destul de recunoscător. Unori mi se pare că e firesc să existe, să-mi facă bine. Mă surprind că nu ofer cât ar trebui, și asta îmi creează niște remușcări în vecinătatea căinței, și-n același timp nu pot să mă schimb, să mă autoeduc. Ține și de stele, și de faptul că poate e târziu. Sigur, din exterior nu cred că pare monstruos, dar la mine în cap aceste lucruri sunt amplificate. Și aș fi vrut ca oamenilor care sunt necondiționat buni cu mine și care mă ajută necondiționat, să le ofer mult mai mult. Pentru că se-ntâmplă să dau mai mult unor oameni cărora ar trebui să le spun mai degrabă pas. Foarte teamă mi-e că din cauza faptului că ofer foarte mult într-un spectacol, eu în viață nu ofer la fel de mult. Este un transfer păgubos. Spectacolele mele sunt pline de lucruri, sunt aproape baroce, cu emoție după emoție. Totul este un cadou, dau din mine, nu ascund nimic. Și când e să oferi în viață îți dai seama că nu prea mai ai ce oferi. E cumplit. Sigur că mă autoeduc, dar rezultatul nu este extraordinar.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro