La începutul săptămânii, Cristina Ich (31 de ani) a anunțat în mediul online că s-a despărțit de Alex Pițurcă (38 de ani).
„Noul meu statut: neatașată, singură, nemăritată. În sfârșit, sunt fericită”, a transmis influencerița prin intermediul unui Instastory.
Cristina Ich a făcut recent noi precizări legate de motivul despărțirii de fiul lui Victor Pițurcă. Influencerița a spus că separarea nu a fost una abruptă, așa cum s-a vehiculat în presa mondenă. Cristina și Alex au căzut de comun acord să se despartă și să rămână prieteni deoarece nu mai puteau funcționa ca un cuplu.
‘Despărțire abruptă, calvar, Dacă-l cunoșteam, nu făceam copilul’. Atât de simplu se construiesc titlurile de știri. Din nimic, din ruperi sau scoateri din context, fără să mai existe nici nevoia, nici obligația deontologică de a cere o declarație sau de a verifica adevărul.
Despărțirea nu este una abruptă, decizia nu este una de moment. A avut timp și ne-am acordat spațiu pentru a ne decide, împreună, dacă mai putem construi sau dacă ne-ar fi mai bine să rămânem prieteni.
Relația noastră a fost departe de a putea fi numită azi de niște străini nouă ‘calvar’. Ne-am iubit mult, pasional, nebunește. Avem mărturie un trecut minunat și inestimabil.
‘Dacă ajungeam să ne cunoaștem, cu toate profunzimile sau dozele noastre de superficialitate în anumite circumstanțe, poate că nu luam cu aceeași ușurință decizia de a aduce pe lume un copil’, asta este, de fapt, ceea ce spuneam într-un podcast din care s-a ales doar informația utilă unor articole care să vândă senzațional sau numai un pseudo-breaking news – și-a început Cristina Ich mesajul pe pagina ei de Instagram.
Influencerița a mai precizat că Alex este un tată dedicat și implicat pentru copilul lor, Noah Alexandru (3 ani), însă problema a fost în relația de cuplu dintre ea și el. Ei își vor crește, în continuare, împreună copilul.
În realitate, tocmai faptul că nu ne-am dat timp, că ne-am lăsat pradă pasiunii, a lăsat loc apariției unei minuni în viața noastră. Noah nu este doar extrem de iubit, a fost și este un copil dorit cu fiecare celulă, atât a mea, cât și a tatălui lui. Alex este un părinte dedicat, asumat și implicat în viața lui Noah și nimic nu o să schimbe asta.
Relația noastră de cuplu, perfect de imperfectă, a ajuns la final. Relația noastră în calitate de părinți este în continua creștere, transformare și dezvoltare. Sentimentele s-au așezat, respectul s-a sedimentat și iubirea a luat o altă formă – ne suntem și ne vom rămâne prieteni, sprijin și implicați în creșterea și educarea unui copil perfect – a încheiat Cristina Ich.
În urmă cu câteva luni, Ich se plângea de comportamentul dificil al lui Alex Pițurcă. Cu toate acestea, ea a menționat că și-a asumat alegerea lui ca partener de viață și ca tată al copilului.
Am avut o perioadă groaznică! În care stai să te gândești ce e bine… Nu-i știam defectele, nu-l vedeam ce face, cum face, unde pleacă sau cum vine… Erau pipițele astea… Primeam poză în secunda doi. Nu te gândi că e vreun potolit omul, vreo ușă de biserică! Am deschis și eu Google-ul înainte. Știam ce mi-am luat! Îi dau libertate, dar și eu vreau libertate! Alex e un bărbat căruia îi plac viața și distracțiile. L-am lăsat să facă ce și-a dorit. Dar sunt unele lipsuri care vezi că nu sunt OK. El e un om dificil, eu sunt om dificil. Alex nu m-a găsit în gunoi. Nu-mi lipsește nimic! Am banii mei, am casa mea!