Andreea Marin (47 de ani) și Adrian Brâncoveanu (37 de ani) trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de peste 5 ani. Cei doi s-au întâlnit printr-o întâmplare și s-au plăcut din prima clipă când au descoperit cât de multe lucruri au în comun.
Ne-am cunoscut absolut întâmplător. El lucra la un alt capăt al lumii, ca să spun așa, la vremea aceea. Era consul în Africa. A venit acasă. A avut o nevoie, o nevoie legată de sănătatea unui om drag din familie, care s-a și pierdut atunci… Eu mă ocup de multă vreme și am tot felul de conexiuni în direcția aceasta a sănătății și așa, cumva, prin cineva am ajuns să vorbim despre o situație neplăcută.
În același an s-a întâmplat și situația dureroasă din familia mea, în sensul că l-am pierdut pe tata. Cumva discutând probabil lucrurile astea ne-au unit și noi nici măcar nu ne cunoșteam, pentru că vorbeam la distanță. El știa cum arăt eu, dar eu nu știam cine e el – a mărturisit Andreea Marin, acum câteva luni, în podcastul “Acasă la Măruță”
Relația dintre Andreea și Adrian este bazată pe iubire, comunicare și discreție când vine vorba de expunerea publică.
E o relație frumoasă în care fiecare aduce ceva. E o relație constructivă, plină de iubire. E discret. Am învățat în timp că e mai bine așa. Eu sunt un om care vorbește despre orice, fără bariere. E o relație mai profundă. Suntem un cuplu ce trăiește o relație elegantă – spunea prezentatoarea de televiziune în toamna anului 2020, pentru Unica.
Andreea Marin a dezvăluit recent că nu regretă nimic din deciziile pe care le-a luat până acum pe plan amoros și este de părere că în viață trebuie să ai un traseu clar pe care să-l urmezi. Ca în orice relație, Andreea și Adrian au întâmpinat și ei, uneori, căderi, dar vedeta spune că nu este genul de om care să stea angrenat în trecut. Iar ori de câte ori par probleme în cuplu, găsește soluții pentru a le rezolva și uită de obstacole.
Viața e cum e, ne oferă și surprize câteodată. Nu am regrete deloc. Nu cred că e nevoie decât de un motto de care să te ții, că dacă ai prea multe, nu faci nicio mare treabă în viață. Să crezi în ceva și să mergi pe linia dreaptă spre a împlini ceea ce îți dorești, ceea ce visezi, ținându-te de valorile tale. Există și momente când nu ne ies în viață toate cum am vrea.
Există și momente când avem căderi, suntem oameni, până la urmă. În acel moment în care eu nu mai pot, mai pot puțin, știu asta și mă ridic, o iau de la capăt, caut alte soluții.
Sunt un om care privește doar spre viitor. Nu stau să mă tot împiedic și să tot regret ceva ce nu mi-a ieșit în trecut – a dezvăluit Andreea Marin, la Antena Stars.