Emisiunea „iUmor” de la Antena 1 va avea un nou jurat. După plecarea neașteptată a lui Mihai Bendeac de la masa juraților, alături de Delia și Cheloo va sta comediantul Costel Bojoc pe tot parcursul show-ului.
Schimbarea a fost anunțată oficial chiar în timpul trailer-ului cu numărul 6 din sezonul 13 al emisiunii iUmor prin următorul mesaj:
„Doamnelor și domnilor, juratul permanent de acum înainte este… Costel”.
Costel Bojoc mai face parte dintr-o emisiune la Antena 1, mai exact din “Stand Up Revolution”, show ce a ajuns la cel de-al doilea sezon.
Actorul a fost jurat la iUmor timp de 12 sezoane. Potrivit Cancan, Bendeac ar fi avut un scandal cu producătorii emisiunii care ar fi vrut să publice o înregistrare pentru care Mihai nu și-a dat acordul. Bendeac ar fi fost filmat pe ascuns, într-o pauză, în timp ce îl critica pe celebrul Mugur Mihăiescu, invitat și el pe scena show-ului. Mihai Bendeac și-a pierdut cumpătul când producătorii ar fi insistat să televizeze materialul.