Home > Divertisment > Alina Sorescu și Picii lu’ Soreasca – spectacol sold out la Sala Palatului
Alina Sorescu și Picii lu’ Soreasca – spectacol sold out la Sala Palatului
.
„Copilăria este cel mai frumos paradis” a demonstrat Alina Sorescu, alături de Picii lu’ Soreasca, sâmbătă seara, cu ocazia celui mai recent spectacol concert susținut, cu casa închisă, pe scena Sălii Palatului. Coborâtă parcă din lumea basmelor, Alina Sorescu a orchestrat un show feeric, denumit sugestiv “Suflet de copil”, în care micuții pe care îi inițiază în tainele muzicii și dansului și-au arătat „stofa” de viitoare vedete.
Plină până la refuz, cu spectatori de la 4 la 80 de ani, Sala Palatului a fost scăldată în lumini pastelate, învăluită în magia muzicii și prinsă de febra dansului timp de aproape 2 ore. Picii lu’ Soreasca au strălucit în decorul de poveste, au cântat cu tot sufletul și s-au întrecut în momente coregrafice perfect coordonate, alături de Zâna lor bună, Alina Sorescu, iar munca lor a fost răsplătită cu aplauze generoase, dar și cu cadouri oferite de Roovi.
Cei prezenți au plutit, de la mic la mare, pe aripile copilăriei, iar Sala Palatului s-a transformat într-un veritabil ring de dans. Micii spectatori au întâmpinat fiecare moment cu urale și au acompaniat-o pe Alina și pe Picii ei cu glasuri cristaline.
Cu mare entuziasm au fost salutați de public și invitații speciali: Cleopatra Stratan, Edward Sanda și Ana Beregoi.
La capitolul dans, publicul a fost cucerit de momentele spectaculoase oferite de Alexandra Ionel, campioană mondială la Acro Dance, de trupa Piticu Dance Studio și de o pereche de tineri balerini, foarte gratiosi, de la Dance Planet, pregătiți de Oana Ioniță.
Un moment cu totul special i-a revenit lui Darius Mabda, câștigătorul Românii au Talent 2022, care a impresionat ca de fiecare dată, cu versatilitatea mișcărilor. Seara s-a încheiat în aplauze furtunoase şi ploaie de confetti, cu promisiunea unui nou eveniment dedicat celor mici, a cărui dată va fi anunțată în curând.