Alexandra Velniciuc a dezvăluit care este secretul ei pentru un ten impecabil. Actrița, în vârstă de 42 de ani, spune că deși moștenește frumusețea din familie, are un mic truc la care apelează pentru a-și păstra prospețimea și luminozitatea pielii.
Produsul pe care-l folosește Alexandra Velniciuc pentru sănătatea pielii este la îndemâna oricui și, cu siguranță, mulți dintre dumneavoastră îl aveți deja acasă, în bucătărie. Este vorba despre uleiul de măsline. Actrița spune că pentru ea dă roade o anumită marcă de ulei de măsline.
Folosesc un ulei de măsline, am unul anume, mi-l aduc din Grecia. Gazdele din Grecia, la care stăm vara, sunt producători de ulei măsline, așa că de la ei îmi aduc în România, în fiecare an, și câte 25 de litri. La baie pun o sticlă de ulei de măsline pentru ten, iar la bucătărie, o alta, pentru salate – a dezvăluit Alexandra Velniciuc, pentru Ego.ro.
Actrița a explicat apoi și modul în care folosește ulei de măsline.
Eu ud niște cotonete cu apă caldă, peste care torn câteva picături de ulei de măsline. Acest demachiant nu funcționează pe ten gras și nici pe ten acneic, și poate fi folosit și în zona ochilor. Vara, de exemplu, după ce mă demachiez, mă spăl cu apă simplă, nu cu apă și săpun. Astfel, tenul rămâne hidratat atât cât trebuie și nu mă mai dau cu nimic, cu vreo cremă. Doar iarna mă dau în jurul ochilor cu o cremă contur de ochi, care e foarte hrănitoare.
Alexandra Velniciuc și secretul relației de peste 20 de ani cu partenerul ei de viață
Actrița și regizorul Șerban Puiu (52 de ani) sunt împreună de mai bine de 20 de ani șiau dezvăluit, în urmă cu câteva luni, care este secretul lor.
Într-un cuplu, foarte important este umorul. Enorm de important. Tehnic, oamenii după un timp oricum sunt incompatibili psihologic, tot timpul tu vrei ceva, ea vrea altceva. Ca să poți trăi cu cineva, trebuie să ai foarte mult umor – a mărturisit Șerban Puiu.
Chiar dacă relația lor pare una perfecta, au mai și existat, așa cum era de așteptat, momente de cumpănă.
Noi nu locuiam oficial împreună. Locuiam în casa Alexandrei, iar când ai mei s-au dus, trebuia să renovăm casa părinților, care e mai mare, mai în centru, ca să mă mut.
Am avut așa o chestie la un moment dat. Mi-am dat seama că, dacă mă mut cu Alexandra, o să mi se schimbe viața, știi, deși noi stăteam împreună la ea. Mă duceam uneori, când aveam filmări, și mai dormeam la mama. Nici nu-mi dădeam seama că aveam o iluzie de grad de libertate.
Când ai mei s-au dus, stăteam amândoi în dormitorul mamei și ea își făcea planuri legate de mutare, iar eu am avut o privire și mi-a zis: «Bine, dacă nu vrei să mă mut cu tine, foarte bine!». Mi s-a rupt inima când mi-a zis așa, pe de o parte, dar pe altă parte mi-am dat seama că s-a făcut un pas important acum trei, patru, cinci ani. Sunt niște mici detalii de-astea psihologice – a completat regizorul.