Între 9 și 11 septembrie, Balkanik – World Music Festival, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente din București, se întoarce la Grădina Uranus, cu 3 zile de concerte, târg de meșteșugari, bucătării internaționale, de la preparate la ceaun la delicii libaneze, ateliere, activități pentru copii și multe alte descoperiri. Balkanik Festival este un eveniment care și-a propus, încă de la prima ediție, să aducă împreună comunitățile, să promoveze incluziunea, înțelegerea și acceptarea altor culturi, prin muzică și alte arte.
Artiștii care vor urca pe scena festivalului în această toamnă sunt ONUKA (Ucraina), BABA ZULA (Turcia), ORANGE BLOSSOM (Franța), BUBLICZKI (Polonia), MESZECSINKA (Ungaria), TARAF FLAMENCO (România-Argentina), SURORILE OSOIANU (Republica Moldova), IARBA FIARELOR (România), și un proiect special, ORIENTAL SESSION (România).
Festivalul își deschide porțile vineri, la ora 16:00, într-o atmosferă de poveste, în natura urbană din centrul Bucureștiului, cu un târg meșteșugăresc, bucătării tradiționale și reinterpretate, ateliere și multe alte bucurii. Sâmbătă și duminică, Grădina Uranus este pregătită să primească publicul începând cu ora 12:00.
Grădina Uranus, care găzduiește faimosul turn de apă proiectat de Anghel Saligny, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din București, este unul dintre puținele spații care au supraviețuit din vechiul cartier Uranus, demolat în vremea dictaturii comuniste, pentru construirea Casei Poporului. Balkanik Festival se întoarce acasă, în această mare grădină din centrul Bucureștiului, un spațiu magic care a găzduit primele 6 ediții, înainte ca evenimentul să se mute, vreme de doi ani, la Gara Regală Băneasa. Pe lângă concerte, atmosfera va fi completată de un târg meșteșugăresc, bucătării internaționale cu preparate tradiționale și reinterpretate, scenografii la intersecția dintre Est și Vest, urban și rural.
În cadrul târgului meșteșugăresc, activitățile sunt oferite de Vatra de la Bisoca, Meșteshukar Butiq (atelier de ceramică al designerului Inayeh Khalid), Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu (sculptură, ceramică, pictură, țesut cu păr de capră), Recicleta, Adoptă un copac și mulți alții.
Abonamentele pentru Balkanik Festival sunt acum disponibile la prețul de 75 lei, până pe 1 septembrie, la 23:59. Următorul val de prețuri va aduce abonamente la 125 lei pentru cele trei zile de festival. Acestea pot fi achiziționate din rețelele Iabilet, Entertix, Bilete.ro, Livetickets și Eventbook. Biletele pe zile, în limita disponibilității, vor vor fi disponibile doar la intrarea în festival, la prețul de 75 lei.