Când am ajuns acolo am intrat într-un soi de depresie. Și m-am refugiat în mâncare. Am avut senzația că m-am trezit peste noapte cu 37 - 40 de kilograme în plus. În momentul acela am început să fac tot felul de prostii care m-au costat sănătatea. Am început să țin cure de slăbire, am fost pe marginea prăpastiei.

Ajunsesem într-un soi de obsesie și la un grad de suferință încât în momentul în care, în timpul nenumăratelor cure cu supe de varză, oțet, ce vrei tu, când vedeam prăjituri îmi țâșneau automat lacrimi din ochi.

E o traumă, da. Din fericire, am reușit să o transform într-o chestie pozitivă. Toată suferința m-a modelat. Asta m-a șlefuit și m-a făcut omul de azi. Am simțit că mi-am găsit pasiunea de a face ceea ce fac. A fost cea mai potrivită alegere. Simt că asta este menirea mea, a povestit Carmen Brumă.

Un alt episod dur a fost când m-a găsit mama la -35 de grade pe balcon, întinsă, goală, în speranța că o să mă îmbolnăvesc și că, dacă o să merg la spital, o să slăbesc cu siguranță. După ce am făcut nenumărate prostii, am început să învăț. Am început să citesc și am încercat să mă autoevaluez, să mă cunosc, să-mi dau seama că este un maraton, nu un sprint, a mai povestit Carmen Brumă.