Ioana Popescu este însărcinată cu primul copil. Pe 24 februarie 2022, Ioana s-a căsătorit cu Ion Lőrinczi, fost fotbalist american de origine maghiară, care deține o afacere și cochetează și cu actoria.
Ioana Popescu este însărcinată. „Sunt puțin speriată”
„Sunt puțin speriată, dar și foarte fericită. Problema este că aveam stabilită pentru săptămâna asta o intervenție estetică, care necesită anestezie, și nu mă pregătisem absolut deloc pentru așa ceva, nu știu dacă am voie să o mai fac”, a declarat Ioana Popescu la Antena Stars, potrivit Spynews.
„E foarte fericit (n.red.: soțul ei), pentru că el de când am început relația m-a bătut la cap să facem un copil împreună. El mai are doi băieți din alte relații și chiar îmi doream și eu băiețel, dar nu acum”, a completat.
Ioana a câștigat notorietate cu mai bine de 10 ani în urmă, după ce a făcut un top al fotbaliștilor, ulterior fiind numită „devoratoarea de fotbaliști”. A mai format cupluri cu Leo de la Strehaia și cu actorul Cuzin Toma, cel care joacă rolul lui Firicel din serialul „Las Fierbinți”.
Recent, Ioana a intrat în atenția publicului după ce a fost fotografiată sărutându-se cu soțul Roxanei Nemeș, Călin Hagima, la balconul apartamentului ei. Roxana și Călin sunt căsătoriți din septembrie 2021.
Despre fotografiile cu Ioana Popescu, Călin a declarat pentru Fanatik: „Nu comentez. Nu am nicio relație cu ea. Este o relație de familie. A fost o chestie strict profesională cu fata aceea. Voi contacta avocatul să trimită notificări”.
„Suntem verișori. Vorbesc foarte serios. Cu Roxana Nemeș, care e soția lui, mă știu. Am fost chiar la picnic, toți, cu soțul meu. El lucrează în cinematografie, ca mine, și lucrează pentru un nou serial. Caută locații vechi. Chiar a fost și la casa mea, vila veche a familiei, dar și aici. La vila veche am fost și cu soțul. El căuta un apartament din ăla vechi, comunist”, a declarat și Ioana Popescu, pentru aceeași sursă.
„Ne știm de la 3 ani. Unul dintre frații stră-străbunicului meu s-a cuplat cu o machidoancă. El e jumătate machidon, din partea mamei lui. Cert este că suntem verișori, doar că nu am făcut public acest lucru. Noi suntem verișori, avem proiecte în comun, nu suntem amanți. Dacă înseamnă un pupic înșelat… Era un pupic pe frăție, nu e înșelat, ar fi și culmea, se știe și cu soțul meu”, a completat.
Echipa Unica.ro a contactat-o pe Roxana pentru o declarație, însă solista a refuzat să vorbească despre cele întâmplate.