Imagini desprinse parcă din filmele despre Apocalipsă s-au derulat în capitala Madagascarului, Antananarivo. Cerul s-a întunecat după ce milioane de lăcuste au invadat oraşul.
Un nor uriaş format din milioane de lăcuste a acoperit cerul însoritei capitale a Madagascarului. Invazia de insecte cu care se confruntă Africa de mai bine de 2 ani, s-a abătut asupra străzilor oraşului Antananarivo, ca urmare a unui val atipic de căldură, ce a scos lăcustele din lăcaşul lor obişnuit, explică specialiştii. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură a declarat oficial dezastru naţional, în aprilie 2012, când s-a produs pentru prima dată acest fenomen.