Femeile vor, de obicei, să creadă că bărbații pe care îi iubesc se vor schimba, de dragul lor. Dacă este „băiat rău”, se va cuminți, de dragul ei, dacă îi plac aventurile, iubirea îl va face să aibă ochi doar pentru ea. Cercetătorii spun, însă, că lucrurile nu stau chiar așa. Află dacă un bărbat infidel se poate schimba.
Dacă actualul tău iubit îți spune că și-a înșelat fosta iubită, ai motive să îți faci griji. Chiar dacă îți amintește zilnic că tu ești diferită, sunt șanse mari să te înșele. Cercetătorii de la Universitatea Alabama de Sud susțin că bărbații care au fost infideli nu se schimbă. Oamenii de știință au efectuat un studiu, la care au participat 443 de bărbați și femei. În urma analizelor, specialiștii au constatat că relațiile care au început prin înșelat au mai multe șanse de destrămare, iar partenerii sunt mai nefericiți.
Rezultatele studiului au fost publicate în „Jurnalul de Cercetare a Personalității”, iar studiul mai arată că persoanele introvertite sunt mai predispuse să își părăsească partenerii, decât cele extrovertite. În plus, oamenii de știință au constatat că bărbații infideli au numeroase trăsături negative de personalitate, inclusiv egoism și vanitate.