Beneficiile consumului de ananas proaspăt sunt multiple, fie că este folosit în cure de slăbire sau în multe reţete delicioase, însă mai dificil este atunci când trebuie să ajungem la partea consumabilă.
Gustos şi sărac în calorii, ananasul se găseşte în supermarket-urile şi pieţele din România pe tot parcursul anului, iar cantitatea mare de nutrienţi esenţiali pe care îi conţine îl face benefic pentru sănătate şi recomandat pentru meniul tău săptămânal.
Numai că unul dintre inconvenientele acestu fruct-minune este coaja şi greutatea cu care acesta se curăţă.
Atunci când îi urmăreşti pe profesionişti, lucrurile ţi se par însă uşoare, iar filmuleţul de mai jos, în care un vânzător filipinez curăţă un ananas în aproximativ 50 de secunde, este cea mai bună dovadă că poţi ajunge la pulpa fructului în timp record cu un minim de efort.
Vitamina C: 94% din doza zilnică recomandată. Vitamina C protejează întreg organismul de radicalii liberi ce atacă şi deteriorează celulele sănătoase.
Mangan: 76% din doza zilnică recomandată. Manganul este esenţial pentru metabolismul aminoacizilor, al colesterolului şi al carbohidraţilor.
Fibre: 9% din doza zilnică recomandată. Ananasul este o sursă bună de fibre dietetice esenţiale pentru o digestie sănătoasă. Ananasul conţine inclusiv o enzimă numita bromelină, ce sparge moleculele de proteine, ajută digestia şi susţine vindecarea întregului organism.
Vitamina B6: 9% din doza zilnică recomandată. Pe lângă vitamina B6, ananasul mai conţine şi alte vitamine solubile în apă din complexul B, toate esenţiale pentru sănătatea umană.
Cupru: 9% din doza zilnică recomandată. Ananasul conţine o cantitate importantă de cupru, precum şi alte minerale precum potasiu, calciu, fier, magneziu, fosfor şi zinc, într-o cantitate mai micî.
Acid folic: 7% din doza zilnică recomandată. Organismul uman are nevoie de acidul folic în mod constant pentru a sintetiza şi repara ADN-ul, însă acidul folic devine şi mai important în perioada de preconcepţie şi sarcină din viaţa unei femei.