Adda a transmis un mesaj tranșant în mediul online, cu privire la scandalul iscat de George Buhnici, care a declarat că s-a săturat să vadă pe plață femei cu “celulită și vergeturi”. Adda spune că nu susține afirmațiile lui Buhnici, dar aprobă atitudinea de a spune lucrurilor pe nume, fără rețineri.
Cântăreața se declară scârbită de falsitatea oamenilor care se ascund în spatele filtrelor de editare foto. Adda spune că cele mai mari probleme ale societății de astăzi sunt lipsa educației, lipsa promovării valorilor, a asumării și a sincerității.
Clar că nu-s de acord cu ce a zis domnu’ pu#*hnici mici. E un terminat pe viață. Dar mă distrează că s-au trezit toți moraliștii acum. Toată presa care din vaci cu celulită nu ne-a scos, când s-a ivit ocazia. De la bărbați și femei din public, care din scroafe nu ne-a scos după ce am născut. De la “ce față ai”, “ești obeză la 60 kg”, “ești proastă”, “ești urâtă” etc. O societate care ne-a făcut să ne urâm între noi și să ne urâm și pe noi, pentru că nu suntem perfecți. Suntem niște bolnavi cu suflete. Toți! Hai să nu ne mai ascundem după degete. Ne bârfim ca la ușa cortului pentru că avem creierele stricate. Și pozăm în perfecțiunea întruchipată, când suntem putrezi.
Educație, tati! Asta ne lipsește! Promovat valori! Asumare, sinceritate. Hai să nu ne mai edităm. Ne țin balamalele să nu ne mai edităm? Să nu mai băgăm în depresie copii și adolescenți? Nu ne ține! Că suntem niște c*&^ioși. Toți. Și nu ne iubim deloc. Și dacă nu ne iubim, normal că nu-I iubim nici pe ceilalți. Că nu avem cum. Eu mă bucur că încep să cadă măștile. Cu timpul vor cădea mai multe. Că falsitatea și minciuna nu țin la nesfârșit – a transmis Adda pe pagina sa de Instagram