Sunt multe probleme care pot apărea la nivelul organelor genitale, de la mâncărimi, la mirosuri ciudate sau sângerări în afara menstruației. Află când ar trebui să ceri sfatul unui specialist.
Când observi o umflătură pe organele genitale, este cazul să îi faci o vizită ginecologului tău. Ar putea fi vorba despre orice, de la un fir de păr crescut sub piele până la un chist. Poți încerca să te tratezi acasă, aplicând compreze calde pe zona inflamată, dar dacă nu îți trece și dacă te doare, mergi la specialist, pentru că ar putea fi vorba despre o infecție.
Simți un miros ciudat
Un miros ciudat în zona intimă este un alt semnal că ceva nu este în regulă. Cauzele sunt multimple, de la infecții bacteriene la un prezervativ uitat în vagin. Problemele nu sunt grave, spun specialiștii, însă trebuie tratate la timp. În cazul unei infecții, vei lua antibiotice, iar pentru celelalte situații, medicul tău are soluția.
Sângerezi, deși nu ești în acea perioadă a lunii
Dacă observi pete de sânge pe lenjeria intimă, ar putea fi vorba despre un dezechilibru hormonal, dar sângerarea persistentă indică o infecție, un polip pe cervix sau chiar o sarcină, așa că vizita la medic este obligatorie. Atunci când sângerarea apare după contactul sexual și este însoțită de o secreție ciudată, ar putea fi vorba de o boală sexuală, iar ginecologul va face toate testele necesare.
Ai o senzație de mâncărime
O mâncărime constantă, însoțită de secreție, este semn de infecție a florei vaginale sau vaginită bacteriană. Dacă senzația nu îți trece nici după tratament, ar putea fi vorba de o alergie la săpun sau detergent.
Secreția anormală are o mulțime de cauze, de aceea vizita la ginecolog este esențială. Cere-i sfatul de câte ori observi o modificare a culorii, consistenței sau mirosului secreției.
Te doare când urinezi sau faci sex
Durerile vaginale sunt un semn de infecție ori de boală cu transmitere sexuală, așa că cere sfatul medicului, dacă senzația durează mai mult de o zi sau două.
Vaginul uscat nu este doar o problemă a femeilor în vârstă. Anumite medicamente sau nașterea provoacă această problemă. Dacă lubrifiantul nu te ajută, adresează-te medicului specialist.
Simți o durere în vagin
Durerea vaginală, mai ales în timpul sexului, ar putea fi un semn de endometrioză sau chist ovarian. Ginecologul își va da seama exact care este problema!