Mai ai la dispoziție doar o lună de vară, așa că bucură-te din plin de ea. Dacă în timpul săptămânii nu ai timp de distracții, în weekend-uri nu ai nicio scuză să stai în casă. Și nu te gândi că nu ai cu ce să te îmbraci, pentru că îți dăm noi câteva idei de ținute în care vei face senzație. Tu să ai doar bună-dispoziție!
În weekend, lasă deoparte fustele conice, cămășile de mătase și pantalonii office și permite-i trupului tău să se relaxeze. Tricourile, blugii, rochiile vaporoase sau lungi sunt perfecte pentu weekend. Este important să îți alegi ținutele în funcție de locul în care mergi.
Cum să te îmbraci dacă mergi la mare
Dacă îți petreci weekend-ul la plajă, trebuie să ai în bagaj jeanși scurți, top-uri colorate, balerini sau sandale și ochelari de soare. Rochiile lungi sunt, de asemenea, perfecte pentru mare, iar pentru un look îndrăzneț, poartă fuste lungi și bustiere.
Pentru zi, optează pentru o pereche de jeanși scurți, un top cu imprimeuri florale și o pereche de pantofi sport.
Dacă vrei o ținută cu mai puțină culoare, o pereche de pantaloni crem și o cămașă în carouri sunt la fel de potrivite pentru mare.
O rochie lungă este, de asemenea, o alegere potrivită pentru vară. Poart-o cu teniși, iar dacă este transparentă, completează-ți ținuta cu o pereche de jeanși scurți.
Cum să te îmbraci dacă mergi în excursii
Dacă mergi într-o excursie prin țară, ai nevoie de haine cât mai lejere, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să arăți bine. Pantalonii din bumbac, pantofii sport sau sandalele și tricourile sunt cea mai bună alegere pentru călătorie. O pereche de pantaloni cu animal-print sigur te vor scoate din anonimat!
Cum să te îmbraci la o petrecere în aer liber
Dacă ai fost invitată la o petrecere în aer liber, ai grijă să nu fii prea îmbrăcată. O rochie simplă și o pereche de sandale cu toc sunt de ajuns, dar depinde foarte mult de locație.
Dacă mergi la un gătar, de exemplu, o salopetă scurtă de blugi și teniși sunt o alegere potrivită.