Cum folosești corect cremele cu ecran solar

.

Fie că vara asta mergi la plajă sau nu, fie că ai o piele deschisă la culoare sau din contra,ai un ten mai închis, protecția față de razele ultraviolete ale soarelui trebuie să devină o obișnuință pentru tine. Doar așa te poți proteja de îmbătrânirea prematură a pielii, de arsuri solare sau de boli grave, precum cancerul de piele. Este binecunoscut faptul că expunerea îndelungată la soare și lipsa unei protecții adecvate crește riscul apariției aceste boli.
Atunci când nu ai de ales sau pur și simplu dorești să te răsfeți cu o baie de soare la malul mării, este important să ai la tine o cremă cu ecran solar. Și nu doar atât. Este important să știi cum să utilizezi corect aceste produse.

Ce trebuie să știi?

• cremele ecran solar sunt special concepute pentru a bloca pătrunderea radiaţiilor ultraviolete la nivelul pielii
• blocarea acestor radiaţii se face în proporţii diferite, în funcţie de compoziţia fiecărei creme
• ultravioletele care pătrund în piele sunt responsabile de arsurile solare şi, în timp, de îmbătrânirea prematură a pielii, precum şi de apariţia unor tipuri de cancere de piele
• pentru a fi cât mai bine protejat, este necesar să alegi o cremă care să blocheze atât radiaţiile de tip UVA, cât şi pe cele de tip UVB.

Citește și: Cele mai bune creme de protecție solară sub 100 de lei

Cum le folosești?

• aplică crema cu ecran solar zilnic, cu 20 de minute înainte de ieşirea din casă
• acoperă în strat subţire toate zonele expuse (nu uita de pavilionul urechii şi dosul mâinilor)
• efectul cremei scade la aproximativ două ore de la aplicare, astfel dacă petreci mai mult de două ore în aer liber, este necesară o nouă aplicare a cremei
• aplică crema cu ecran solar chiar dacă este înnorat afară
• este indicată folosirea cremelor cu factor de protecţie UVB > 15 care să conţină şi protecţieUVA
• persoanele care transpiră mult la nivelul zonelor expuse la soare trebuie să aplice cremele cu ecran solar chiar mai devreme de două ore de la aplicarea anterioară
Când mergi la plajă
• evită expunerea la soare între orele 10.00-16.00 (dacă ieşi din casă în acest interval, acoperă cât mai mult din suprafaţa pielii, utilizează pălării, şepci şi crema cu ecran solar)
• aplică crema cu ecran solar cu 20 minute înainte de ieşirea din casă
• reaplică crema o dată la două ore pe toate zonele expuse
• dacă faci baie în apa mării sau în piscină, reaplicăcrema, chiar dacă nu au trecut două ore de la aplicarea precedentă
• poartă ochelari ale căror lentile să blocheze acţiunea UVA şi UVB
• nu uita să utilizezi crema pentru a proteja şi copiii de acţiunea ultravioletelor, aceștia putând folosi încă de la cele mai fragede vârste creme special create pentru ei.
Sfaturi oferite de dr. George Sorin Țiplica, medic dermatolog
În perioada iulie – septembrie se desfășoară la nivel național campania „Un viitor fără pată”. Inițiativa are ca principal obiectiv informarea și educarea publicului tânăr cu privire la riscurile melanomului malign și importanța comportamentului preventiv.
Campania „Un viitor fără pată“ a fost inițiată în 2013 de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer şi Societatea Română de Cancer pentru a facilita accesul la informație și la prevenție și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la  pericolele cancerului de piele.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton