Trucuri care te vor ajuta să porți hainele fără să le calci

.

Nu există femeie care să iubească să calce haine, dar deseori nu prea ai încotro. Pentru că știm că îți poți folosi altfel timpul, îți spunem câteva trucuri de care să ții cont, pentru a apela cât mai rar la fierul de călcat.
Una dintre cele mai importante reguli de care trebuie să ții cont, dacă vrei să nu fii nevoită să mai calci, este să îți scoți hainele la timp din mașina de spălat. Cu cât le lași mai mult, cu atât vor fi mai șifonate. După ce s-au uscat, nu le lăsa uitate pe canapea. Împachetează-le frumos sau pune-le pe umeraș și vor fi întinse și gata de purtare!

Nu înghesui hainele în dulap

Oricât de grăbită ai fi dimineața, să scoți hainele din dulap și să le pui cu brațul înapoi nu este cel mai bun mod de a-ți păstra hainele. Fă loc fiecărei piese vestimentare și ai să vezi că atunci când ai s-o porți, o vei pune cu ușurință la loc. Dacă nu îți organizezi șifonierul, vei avea întotdeauna haine șifonate.

Fii atentă la materialele pe care le cumperi

Unele materiale se șifonează mai repede decât altele. Bumbacul și hainele de in se șifonează foarte repede, în timp ce polyesterul rezistă mai bine. Un alt mod în care poți scăpa de călcat este să cumperi haine care nu se calcă. Uită-te pe etichetă și vezi dacă este specificat acest aspect.

Usucă hainele pe umerașe

Dacă vrei ca hainele tale să nu fie șifonate, usucă-le pe umerașe. Greutatea lor le va face să se întindă și să nu facă cute.
Un alt mod în care poți scăpa de călcat este să îți duci hainele șifonate în baie. Agață-le cât mai aproape de duș, iar în timp ce tu te speli, ele vor absorbi aburii și se vor întinde. Este o metodă eficientă și rapidă de a scăpa de cute!
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton