“Suntem rude. Doamna Gina Patrichi mi-a fost mătuşă, dar, când dânsa a murit, eu eram foarte mică, am cunoscut-o doar din filme şi din ceea ce mi-a povestit tata despre dânsa. Domnului Cornel Patrichi i-am fost tot nepoată, dar, din fericire, pe el am avut bucuria să-l întâlnesc când eram deja mare şi îi păstrez o amintire foarte plăcută. De asemenea, am ţinut legătura cu doamna Cornelia Patrichi, soţia domnului Patrichi. Chiar ar fi trebuit ca, la un moment dat, să colaborăm profesional: dânsa a vrut să mă ia ca solistă la Teatrul Constantin Tănase, unde lucra, dar în perioada aceea aveam un program foarte încărcat şi mi-a fost imposibil să mă degrevez de angajamentele deja acceptate.” – a spus Bianca, într-un interviu acordat publicației Formula As.