O româncă plecată în concediu în Grecia a avut parte de o surpriză neplăcută când a ajuns la locul de cazare. Femeia a povestit în mediul online că și-a rezervat încă din luna februarie un sejur în insula Creta, la un hotel de patru stele. Ajunsă la destinație, românca s-a declarat șocată de condițiile de la hotel și a decis, în cele din urmă, să ceară banii înapoi pentru a pleca în altă parte.
Avem următoarea situaţie: suntem de două nopţi în Creta, iar la hotelul de 4* pe care l-am plătit 100% încă din februarie nu mai vrem să stăm – nu ne putem odihni din cauza gălăgiei (uşa de la intrare e de formă, se aude absolut tot ce se întâmplă pe hol).
Baia e de 2 mp, mereu plină de apă pe jos, iar la baie nu avem chiuvetă, aceasta e într-unul din dormitoare (e prima dată când văd asta) şi e foarte deranjant de folosit când cineva doarme – a scris femeia, pe un grup de Facebook.
Nemaiputând îndura condițiile de acolo, femeia a decis să meargă la managerul unității de cazare pentru a-și cere banii înapoi.
Am comunicat managerului aceste aspecte şi ne-a spus că e fully booked şi nu ne poate schimba camera, mai vedem zilele următoare ce se întâmplă, poate nu vine cineva şi ne poate da o altă camera…
Ideea e că noi vrem să ne mutăm oricum într-un alt hotel. Ştie cineva prin ce minune am putea recupera restul de 4 nopţi de cazare ce vor rămâne nefolosite? 4*120 euro… – a adăugat femeia.
Din fericire, situația s-a rezolvat rapid, managerul acceptând să-i restituie femeii banii de cazare.
Am discutat cu managerul pe un ton foarte civilizat şi prietenos şi i-am expus nemulţumirile, i-am spus că am făcut o rezervare în altă parte şi vom pleca.
Deşi iniţial ne-a spus că un refund nu este posibil, în final ne-a chemat la recepţie şi ne-a returnat suma pentru cele 4 nopţi rămase.