Femeile din toată lumea au în comun dorința de a arăta cât mai bine, iar în căutarea lor de frumos, apelează la diverse de trucuri. Află care sunt acestea și testează-le. Grecia. Ingredientul minune al femeilor de aici este uleiul de măsline. Îl folosesc pe corp, față, păr, buze, pentru hidratare sau ca demachiant. Poți înlocui și tu crema hidratantă cu uleiul de măsline și aplică-l pe pielea umedă, după duș. pentru a fi mai bine absorbit de piele. Brazilia. Boabele de cafea le ajută pe femeile de aici să rămână frumoase. Braziliencele sunt mari consumatoare de cafea, dar nu ignoră nici celelalte proprietăți ale acestui ingredient. Cele mai multe tratamente împotriva celulitei sunt pe bază de cafeină, așa că nu este de mirare că boabele de cafea au un efect miraculos asupra pielii. Femeile din Brazilia folosesc boabele de cafea în loc de scrub. Acestea revigorează pielea, lăsând-o catifelată și luminoasă. Maroc. Uleiul de argan este cel mai cunoscut ingredient de înfrumusețare de aici, dar femeile au și alte trucuri de împărtășit. Argila Rhassoul se găsește doar în Munții Atlas și este mai bogată în minerale decât alte argile. Are un nivel ridicat de ioni, iar când este aplicată pe piele, absoarbe murdăria și eliberează substanțe nutritive și minerale cu efect detoxifiant. Tenul rămâne tonifiat și plin de luminozitate, dar nu este aceasta singura proprietate a argilei Rhassoul. Dacă o amesteci cu apă și aplici pasta pe păr, obții o podoabă capilară moale și hidratată. Găsești și în magazinele de la noi argilă Rhassoul, iar 150 de grame de pudră costă 34 de lei. Asia de Sud. Femeile de aici folosesc uleiul de cocos pentru a-și repara părul uscat și a-l menține sănătos. Această substanță pătrunde în scalp mai repede decât alte uleiuri și are proprietatea de a reconstrui proteina din păr. În plus, miroase incredibil de bine și dă podoabei capilare un aspect sănătos. Costa Rica. Clima umedă din această regiunea le-a inspirat pe femei să creeze un tonifiant care să le revigoreze tenul. Ele amestecă părți egale de suc de portocale și apă, iar compoziția o aplică pe față și o lasă câteva minute. După îndepărtarea măștii, hidratarea este esențială.