Un ventriloc talentat te va convinge că păpușile lui au viața lor proprie și o personalitate greu de stăpânit. Un bun ventriloc este un spectacol în sine și te va fascina talentul lui deosebit de a vorbi fără să își miște buzele, scornind mereu povești noi și dialoguri animate!
Un ventriloc bun se naște cu o capacitate aparte de a vorbi aproape fără să își miște buzele. Cine îl urmărește cu atenție, nu vede nicio mișcare pe fața lui. Aude doar o voce schimbată care dă impresia că vine de undeva din spate.
Mulți ventriloci descoperă acest dar chiar din copilărie, dar sunt și mulți alții care învață tehnica fiind pasionați de spectacolele fascinante pe care le oferă ventrilocii.
Abilitatea ventrilocului de a vorbi fără să își miște buzele este cu totul deosebită și puține persoane ajung să stăpânească această tehnică. În plus, ventrilocii sunt mai mult decât niște bufoni care spun glume folosind o marionetă. Ei sunt actori foarte talentați, pot crea personaje vii, cu personalități diferite, își pot modula vocea și tonalitatea în funcție de personajele lor și sunt foarte creativi.
De unde vine termenul de ventriloc și ce înseamnă
Cuvântul ventriloc a fost împrumutat în limba română din termenul francez ventriloque. Acesta provine din termenul latin ”venter” care înseamnă buric și ”loque” care înseamnă a vorbi.
Ca atare, un ventriloc este o persoană care pare să vorbească din buric, mai bine zis din burtă. Și chiar așa este! Ventrilocul își mișcă foarte ușor vârful buzelor pentru a contura cuvintele, dar nu mișcă aproape deloc buzele, astfel că sunetele pe care le scoate par să vină din abdomen, nu din gât.
Cum procedează un ventriloc talentat
Ventrilocul își deschide aproape imperceptibil buzele, aerul este expirat încet, în timp ce vârful limbii modulează diverse sunete și cuvinte. Acest actor folosește presiunea aerului din abdomen și corzile vocale pentru a-și modifica vocea și pentru a vorbi fără să miște buzele.
Interlocutorul are senzația că vocea ventrilocului vine de undeva de la distanță, din spate sau din lateral. De aceea, acest actor folosește o marionetă sub formă de om sau de animal pentru a abate atenția spectatorilor către păpușa lui. Majoritatea marionetelor au mandibula mobilă, amplificând senzația de ființe vorbitoare!
O artă veche din Antichitate
În zilele noastre, înțelegem și apreciem în mod deosebit talentul unui ventriloc, efortul pe care îl depune, jocul actoricesc și dialogurile pline de har pe care le compune singur. Știm că în spatele acestui artist stă multă muncă, mult talent și foarte multe repetiții.
Dar talentul unui ventriloc în Roma antică sau la curtea faraonilor din Egipt era considerat ceva magic. Ventrilocii există de mii de ani și ofereau spectacole rare publicului amator de senzațional. În Atena antică, exista un ventriloc celebru pe nume Euridice care avea o școală de teatru și mai mulți discipoli. Ventriloci existau și în Imperiul Roman și în Egiptul antic, după cum arată descoperirile arheologice, și foloseau marionete simple încă din acele vremuri.
Ventrilocii, de la circ la televiziune!
Mulți dintre ei își păstrau secretul cu îndârjire, de teama de a nu fi acuzați de vrăjitorie, conspirații sau magie. În Evul Mediu, actorii ventriloci au fost tot mai puțini, dar arta lor a devenit tot mai apreciată începând din secolul al XIX-lea, când ventriloci talentați urcă din arena circului pe scena unor teatre celebre, pătrund pe undele radio și apoi la emisiunile televizate.
Louis Brabant sau Baronul Menge de Viena se numără printre ventrilocii secolelor trecute care și-au folosit talentul nu doar pentru a încânta publicul amator de teatru, dar și inimile sensibile ale unor doamne bogate.
Americanul Fred Russel a făcut istorie cu spectacolele lui, alături de marioneta Caster Joe, în secolul al XIX-lea. La mijlocul secolului XX, Edgar Bergen devenea foarte popular la radio. Alte nume notabile din istoria acestei arte sunt Shari Lewis, Senor Wences sau Paul Winchell.
Cei mai buni ventriloci erau capabili să susțină spectacole cu mai multe păpuși deodată, interpretând diferite roluri și diferite voci. Spre exemplu, Marele Lester nu doar că folosea mai multe marionete, dar era capabil să bea apă în timp ce păpușile lui continuau ”să vorbească”.
Mulți oameni se fereau de ventriloci, considerându-i șarlatani și magicieni. Alții adorau spectacolele stranii, cu mult umor hâtru și glume acide. Până și marionetele aveau chipuri stranii, de cele mai multe ori cu expresii ironice sau răutăcioase.
În zilele noastre, ventrilocii sunt iubiți de copii și au mare succes cu spectacolele dedicate celor mici, în care marionetele au devenit animale pufoase, pitici, zâne sau spiriduși.
foto 1: ventrilocul Paul Zerdin susținând un spectacol în New York/ Shutterstock